Renato Usatîi afirmă că Vlad Plahotniuc intenționează să „captureze” cea mai mare bancă comercială din R. Moldova
4285
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că președintele Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, ar intenționa să „captureze” cea mai mare bancă comercială din R. Moldova, iar asupra conducerii instituției s-ar face presiuni foarte mari. O declarație în acest sens a fost făcută de Usatîi pe pagina sa de facebook.
Potrivit primarului de Bălți, care se află la Moscova, Plahotniuc ar șantaja conducerea „Moldova-Agroindbank” cu dosare penale. „Tranzacţia privind procurarea clădirii hotelului „Codru” a fost încheiată sub presiune, iar conducerea „Agroindbank” a fost obligată să cumpere „Codru” de la Plahotniuc. El intenţionează să fure ultima cea mai puternică bancă în ţară. Poate că pe el nu atât banca îl interesează, cât banii care sunt în această bancă”, a spus Renato Usatîi.
În același context, sursa citată spune că imobilul, adică Hotelul „Codru”, ar fi fost procurat la un preț mai mare decât cel de piaţă. „S-au plătit oficial 11 milioane de euro, plus trei milioane bani cash. Asta în condițiile în care clădirea costă în jur de 8 milioane de euro. De asemenea, ei vor să transmită statului o parte din acţiuni. La televizor vor spune despre faptul că Plahotniuc luptă cu Platon. De facto, acțiunile care i-au aparținut lui Platon vor fi transmise statului, iar pachetul majoritar va trece către companiile controlate de Serghei Iaralov”, a opinat Usatîi.
Acesta a mai adăugat că „Moldova-Agroindbank” a planificat deja să cheltuiască 50 de milioane pentru Hotelul „Codru”, iar Vlad Plahotniuc va fi acționar în continuare, dar prin intermediul companiilor lui Serghei Iaralov.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















