Regele Mihai I va fi înmormântat pe ÎNTUNERIC. Marea ciudățenie a funeraliilor regale
2420
realitatea.net
Ziarul Profit din Curtea de Argeș atrage atenția asupra mai multor ciudățenii de la înmormântarea Regelui Mihai. Conform programului oficial, funeraliile Regelui Mihai I al Romaniei nu vor respecta toate regulile impuse de gradele acestuia, avand în vedere faptul că vorbim de un fost șef de stat și ultimul mareșal al României, scrie sursa citată de realitatea.net.
Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeș, a declarat pentru sursa citată: „Programul arată clar că nu se respectă tradiția pentru că nu va fi adus cu trenul și nu se respectă regulile pentru că nu va fi pus sicriul pe afet de tun. În plus, nu s-a mai pomenit niciodată în istorie așa ceva, ca o înmormântare să aibă loc noaptea, cred că este chiar impotriva tradiției ortodoxe. Îmi pare rău să spun că de această dată lipsa de respect față de Regele Mihai I vine chiar din interiorul Casei Regale”.
Sâmbată, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment, a anunțat Casa Regală.
Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.
18.01.2026
08:39
138
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
196
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
262
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
612
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
586
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
615
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
835
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
749
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
862
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1063
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1062
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
18.01.2026
08:39
25
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
112
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
234
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
595
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
575
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
604
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
828
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
742
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
857
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1058
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1058
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1176
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
962
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
908
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1399
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
894
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
965
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
877
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
925
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
786
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
754
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
743
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
823
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
988
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
954
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














