REACȚIILE lui Iohannis și Ponta la MARȘUL unioniștilor: „Drumul nostru are o DESTINAȚIE comună”
2883
Circa o mie de tineri, care au pornit pe jos din Chişinău spre Bucureşti, vor mărşălui alături de cei care îi vor aştepta duminică, la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, spre Palatul Cotroceni, unde îi vor cere preşedintelui Klaus Iohannis urgentarea procesului de reunificare.
Președintele României nu îi va putea întâmpina la Cotroceni, dar s-a declarat „impresionat” de gestul tinerilor unioniști.
„Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București. Din păcate, nu voi fi în țară și nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiți convinși că mi-ar fi făcut o reală plăcere. Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forța unei generații care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinație comună”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.
Potrivit președintelui, cele două maluri ale Prutului „se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune”. „Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune. Vă mulțumesc pentru efortul vostru!”, a mai adăugat Klaus Iohannis.
Și premierul României, Victor Ponta, are doar cuvinte de laudă la adresa tinerilor care au pornit în marș de la Chișinău la București. „Consider că românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun (pe care doar nedreptatea istoriei l-a întrerupt de mai multe ori)! Și cred că oamenii tineri și sinceri au mai mult curaj și mai multă putere în realizarea acestui destin comun decât politicienii! Un salut personal de admirație pentru acești tineri și gestul lor de azi!”, a menționat Victor Ponta.
„Tinerii din Marşul lui Ştefan cel Mare au plecat din Chişinău spre Bucureşti duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Naţională şi au mers pe jos, cu drapele tricolore, prin temperaturi caniculare şi furtună, pentru a ajunge ieri la Prut, unde au refăcut celebrele Poduri de Flori”, se spune în comunicatul Platformei Unionite Acțiunea 2012.
Participanţii la marş au plecat duminică din gara Iaşi spre București cu trenul, care va opri în Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploieşti, Bucureşti. Între orele 15.00 şi 16.00 se va desfăşura deplasarea în marş pe itinerariul Piaţa Universităţii (zona statui) - bd. Regina Elisabeta - Calea Victoriei - bd. Naţiunile Unite - alveolă Parc Izvor.
În intervalul orar 16.00 - 16.30 va avea loc staţionarea în alveolă Parc Izvor. Între orele 16.30 şi 17.30 se va desfăşura deplasarea în marş pe traseul alveolă Parc Izvor - bd. Naţiunile Unite - str. B.P. Haşdeu - Splaiul Independenţei - şos. Cotroceni - bd. Geniului.
Între orele 17.30 - 18.00, participanţii la marş vor staţiona pe bd. Geniului, scrie Agerpres.
12.01.2017
10:02
2232
Cu ce ocazie organizează VEDETELE de la Hollywood un MARŞ în Washington
27.03.2016
13:48
4234
VIDEO // Cel mai mare marș unionist în Chișinău. S-a dat start UNIRII
13.07.2015
11:56
2746
Traian Băsescu CRITICĂ faptul că unioniștii de la Chișinău nu au fost primiți cum se cuvine la Cotroceni: „Dacă aș fi fost președinte...”
07.05.2015
17:03
2389
Șoferii care NU au cedat astăzi trecerea pietonilor au avut parte de SURPRIZE
07.03.2015
16:01
2436
Chişinău // Marş al femeilor în ziua de 8 martie
12.10.2014
18:22
4212
Reportaj EMOȚIONANT // Zeci de mii de tineri au cerut UNIREA, la București
12.10.2014
08:00
3406
Marş pentru Basarabia la Bucureşti
06.10.2014
12:32
2747
Marș la București pentru candidații la ALEGERILE din R.Moldova
16.09.2013
15:55
2755
Iubitorii de animale îi sar în cap lui Chirtoacă. Ce îi nemulțumește
27.08.2013
09:36
3685
Doar JUMĂTATE din bursele românești oferite tinerilor din R. Moldova au fost acoperite
28.06.2013
09:24
1569
La Chișinău va fi comemorată ziua ocupației Basarabiei de către sovietici. Vor avea loc contramanifestații?
01.05.2013
10:47
1242
Trafic blocat în centrul Chișinăului din cauza marșurilor de 1 Mai
18.05.2026
08:24
245
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
722
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
714
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
567
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
850
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
594
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
687
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1063
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
788
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1554
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1533
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1084
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
993
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1073
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1646
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
967
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1680
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
946
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
1016
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
997
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1785
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
940
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
1139
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
1019
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
1055
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1097
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














