Stiri

Reacția SFIDĂTOARE a Moscovei la noile sancțiunile ale UE

Știri 13.09.2014 10:22 Vizualizări1366
Reacția SFIDĂTOARE a Moscovei la noile sancțiunile ale UE eer.ru

Majoritatea politicienilor ruşi, inclusiv cei introduşi recent pe „lista neagră” a Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite, au reacţionat cu ironie la noile sancţiuni occidentale şi au denunţat aceste „acţiuni cu caracter distructiv”, relatează agenţia Itar-Tass, în ediţia electronică.

„În general, Moscova a reacţionat calm la noile sancţiuni”, scrie agenţia, notând totuşi că, în opinia politicienilor ruşi, noile sancţiuni vor agrava situaţia din Ucraina.

Astfel, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat, Aleksei Puskov, a apreciat că prin aceste măsuri „Uniunea Europeană a făcut o alegere în favoarea unei tensionări a conflictului politic cu Rusia”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apreciat la rândul său că decizia Uniunii Europene va submina procesul de pace lansat în Ucraina. El a menţionat că Rusia va reacţiona „calm, adecvat, bazându-se pe necesitatea de a apăra interesele proprii”.

Liderul partidului Rusia Dreaptă, Serghei Mironov, a insistat că Moscova trebuie să consolideze sancţiunile impuse Occidentului, după ce anterior Rusia a impus un embargo anumitor importuri agricole din UE, Statele Unite, Australia, Canada şi Norvegia.

În opinia sa, aceste acţiuni, inclusiv introducerea a încă 24 de nume pe lista de sancţiuni, pot provoca doar „un zâmbet de compasiune”.

„Însă este necesar să răspundem cu noi sancţiuni împotriva occidentalilor. Ei trebuie să înţeleagă că Rusia nu poate fi speriată. Au trecut acele vremuri când se putea acest lucru!”, a declarat liderul partidului Rusia Dreaptă.

La rândul său, vicepreşedintele Dumei de Stat, Nikolai Levicev, vizat de sancţiuni, a afirmat că politicienii ruşi nu vor avea de suferit din cauza acestor sancţiuni, deoarece majoritatea nu călătoresc în Europa.

„Îmi este ruşine pentru Europa”, a subliniat Levicev.

La rândul său, liderul Partidului Liberal-Democrat (LDPR), Vladimir Jirinovski, vizat de sancţiuni, şi-a exprimat „mulţumirea”.

„Mulţumesc, Bruxelles! Numele meu figurează pe lista celor vizaţi de sancţiuni. Mă simt de parcă am primit Ordinul „Pentru apărarea ruşilor!”, a afirmat Jirinovski, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Uniunea Europeană a decis, joi, aplicarea sancţiunilor economice consolidate împotriva Rusiei, după un acord în acest sens al şefilor de stat şi de guvern din UE, la 30 august, în urma informaţiilor cu privire la intrarea trupelor ruse în Ucraina şi participarea directă la confruntări. Noile sancţiuni europene impuse Moscovei au intrat în vigoare vineri dimineaţa.

Pe lista de 24 de ruşi şi ucraineni vizaţi de blocarea activelor şi interdicţia de a călători în UE figurează Serghei Şemezov, un apropiat al lui Vladimir Putin, vicepreşedintele Consiliului Federaţiei ruse Iuri Vorobiov şi o serie de vicepreşedinţi ai Dumei de Stat:Vladimir Vasiliev, Ivan Melnikov, Nikolai Levişev şi Igor Lebedev. Pe lista celor 24 de personalităţi vizate de măsurile restrictive ale UE se află, de asemenea, Aleksei Naumeț, general rus având legătură cu prezenţa militarilor ruşi în Ucraina, precum şi mai mulţi lideri separatişti ucraineni, printre care Aleksandr Zaharcenko, „premierul” Republicii Doneţk, şi Ghennadi Tsipkalov, „premierul Republicii Lugansk”.

Statele Unite urmează să adopte de asemenea măsuri împotriva Rusiei, preşedintele Barack Obama anunţând joi seara noi sancţiuni în sectoarele finanţelor, energiei şi apărării, ca răspuns la „actele ilegale” ale Moscovei în Ucraina.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri