Ministerul Transporturilor explică de ce solicită să NU mai fie plătite despăgubiri pasagerilor, cursele cărora au întârziat
2879
La o zi după ce Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunțat că a dat aviz negativ unui proiect de Hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), care prevede că pasagerii al căror zbor a întârziat nu ar trebui să primească despăgubiri morale, MTID vine cu o reacție și spune că aceste modificări au venit la minister sub semnătura precedentului administrator al ÎS „Air Moldova”, Mircea Maleca, pe moment director AAC.
Potrivit sursei, prin acest proiect ministerul urmărește să îmbunătățească și să alinieze standardele naționale de protecție a pasagerilor la standardele europene prin prisma Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.
„În calitate de autoritate publică centrală de specialitate cu drept de initiațiativă legislativă, a dat curs solicitării operatorului aerian național Î.S. „Air Moldova” de a iniția procedura de modificare a Hotărârii de Guvern vizate. Inițiativa a venit în cadrul ministerului sub semnătura precedentului administrator al Î.S. „Air Moldova” Mircea Maleca, pe moment director al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova”, se precizează într-un comunicat de presă al MTID.
De altfel, potrivit sursei, solicitarea a fost argumentată și fundamentată de către Maleca în temeiul Regulamentului care prevede că despăgubirea se garantează expres în cazurile de refuz la îmbarcare și anulare a zborurilor, nu și pentru întârzierea zborurilor, precum este stipulat în redacția actuală al Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.
„MTID face apel către AAC pentru a reevalua argumentele invocate în Nota Informativă a proiectului, pentru a colabora în vederea promovării politicii echitabile în domeniul aviaţiei civile”, se mai precizează în comunicatul de presă.
08.11.2018
18:30
24.09.2018
12:01
16.08.2018
16:19
20.07.2018
21:28
26.03.2018
11:00
09.02.2018
11:00
28.01.2018
11:04
05.12.2017
19:30
05.02.2016
09:36
12.11.2015
17:12
21.10.2015
15:20
17.10.2015
17:16
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















