INCREDIBIL // Pasagerii au refuzat decolarea avionului
3247
Sursa: realitatea.net Pasagerii unei companii aeriene indoneziene s-au revoltat din cauza mirosului înţepător degajat de un fruct de durian aflat în compartimentul de bagaje al aeronavei, echipajul fiind nevoit să debarce fructul, potrivit relatărilor apărute miercuri în presă.
Pasagerii care s-au îmbarcat luni în cursa Sriwijaya Air din Bengkulu, pe insula Sumatra, către Jakarta au fost întâmpinaţi de un miros puternic. Unul dintre aceştia a avut curaj să discute situaţia cu echipajul, a relatat cotidianul Kompas.
„Mirosul devenise mai înţepător, iar în plus, aerul condiţionat nu era pornit, aşa că am chemat o însoţitoare de zbor care mi-a dat să completez un formular”, a scris pe Facebook Amir Zidane, un cântăreţ care se afla la bord.
Potrivit lui Zidane, un membru al echipajului i-a spus că mirosul va dispărea odată ce avionul va fi în aer.
„Aşa că am strigat la ceilalţi pasageri, «Vreţi să zburaţi cu acest avion?», iar ei au răspuns «Nu»”, a povestit acesta.
Pasagerii au forţat ieşirea din aeronavă, unii fiind pe punctul de a provoca o altercaţie cu echipajul. În cele din urmă, echipajul a cedat şi a debarcat bagajul cu probleme.
Managerul companiei Sriwijaya Air, Abdul Rahim, a declarat pentru Kompas, că fructul a fost ambalat corespunzător, potrivit procedurii, dar că, probabil, au rămas nişte resturi care au provocat mirosul din compartiment.
Directorul aeroportului din Bengkulu, Anies Wardhana, a spus că nu există nicio reglementare care să interzică companiilor aeriene să transporte fructe de durian în cală, dar că autorităţile sunt dispuse să revizuiască reglementările pentru confortul pasagerilor.
„Ministrul Transporturilor va reevalua reglementările în zilele care urmează”, a spus Wardhana, potrivit Kompas.
Durianul este un fruct popular în Asia de sud-est, dar mulţi spun că gustul său este aparte. Mirosul emanat de acest fruct a fost comparat cu cel de carne stricată sau de şosete transpirate.
Sursa: realitatea.net
24.01.2019
14:00
18.01.2019
17:40
16.01.2019
18:05
05.12.2018
12:47
01.12.2018
20:04
21.11.2018
17:58
12.11.2018
17:02
19.10.2018
17:02
14.10.2018
18:27
02.10.2018
16:19
24.09.2018
12:01
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















