Reacția lui Ilan Șor, după publicarea sintezei raportului „Kroll-2”: „Am acționat în judecată compania Kroll la Curtea Supremă din Londra”
5726
Primarul de Orhei, Ilan Șor, reacționează la publicarea sintezei celui de-al doilea raport al companiei „Kroll” și afirmă că aceasta „nu aduce nimic nou”, fiind un raport „steril”.
Acesta anunță că a atacat compania „Kroll” la Curtea Supremă din Londra și afirmă că aceasta nu ar fi identificat beneficiarii reali ai banilor delapidați, iar misiunea ei ar fi „să denigreze persoane sau structuri întregi” și să găsească „un țap ispășitor” în frauda bancară.
Vedeți mai jos întreaga reacție a lui Ilan Șor:
„În legătură cu publicarea informațiilor din cel de-al doilea raport al așa-numitei „investigații” realizate de Kroll, dar și agitația creată artificial în mass-media, consider necesar să declar următoarele.
1. După cum am avertizat și anterior, „rezultatele“ prezentate de Kroll în noua sa „creație“ nu comunică absolut nimic nou. Practic toate informațiile despre care Kroll vorbește cu atâta fast și pe care le prezintă ca fiind ceva senzațional au fost deja aduse la cunoștința anchetei de către mine. Inclusiv faptul că băncile și companiile mele au fost folosite în calitate de instrumente. Kroll a constatat doar, traducând în limba engleză, informațiile cunoscute deja. „Raportul” nu identifică nici beneficiarii reali, nici urmele banilor. În acest sens, apare o întrebare evidentă: pentru ce e nevoie de plătit unei companii dubioase milioane de dolari pentru informații care nu oferă nimic nou și cine va răspunde pentru asta?
2. Un raport atât de steril din punctul de vedere al informațiilor noi și menționarea persistentă a numelui unei singure persoane, care de fapt cooperează activ cu ancheta și a fost primul care a subliniat componenta de corupție în acest caz, ne determină să facem o singură concluzie: scopul beneficiarilor reali ai acestei „investigații” și al angajatorilor companiei Kroll nu este în niciun caz dezvăluirea adevărului. Sarcina lor principală este să găsească un „țap ispășitor“ și, în același timp, să se răzbune pentru adevărul dezvăluit. Este suficient să amintim faptul că angajatorul Kroll a fost Guvernul controlat de Filat. De fapt, Kroll continuă să execute ordinul principalilor beneficiari ai fondurilor sustrase și face acest lucru pe banii publici. În opinia mea, organele de drept demult ar fi trebuit să atragă atenție asupra acestui fapt.
3. În ceea ce privește declarația Maiei Sandu, constat: Doamna Sandu a început să simtă brusc o antipatie puternică față de persoana mea din momentul în care fiecare dintre noi a început să conducă partide politice. În perioada când Sandu era membru al PLDM și al echipei guvernamentale a lui Filat, nu îi eram deloc antipatic. Mai mult decât atât, am fi putut deveni colegi! Vreau să aduc sincere mulțumiri Maiei Sandu pentru votul în susținerea acordării garanțiilor de stat la cererea Băncii Naționale. Acest vot a ajutat deponenții și a prevenit o criză financiară. Deși acum îi pare rău de fapta ei, Maia Sandu a făcut o treabă bună atunci când a ridicat mâna și a votat.
4. În ceea ce privește calitatea „investigației” și a reputației profesionale a companiei Kroll. După o simplă analiză a informațiilor disponibile public despre experiența companiei Kroll în domeniul „investigațiilor“ și scandalurilor legate de această companie, putem face o concluzie certă – specialitatea de bază a acestei „firme“ este să denigreze la comandă persoane sau structuri întregi. Compania Kroll a fost acuzată în mod repetat de colectarea ilegală de informații, șantaj, manipularea datelor și investigații la comandă cu rezultate convenite din timp. Numeroasele indicii sugerează că personal sunt vizat de exact acest tip de comandă. În acest sens, declar în mod oficial că nu am de gând să tolerez în continuare insinuările și abuzurile din partea companiei „ucigașe" Kroll. Vreau să vă aduc la cunoștință faptul că avocații mei au depus cerere de chemare în judecată a companiei Kroll la Curtea Supremă din Londra. Sunt convins că vom reuși să demascăm adevărata activitate a companiei Kroll și să obținem dreptate în această instanță oficială”.
09.04.2026
11:52
348
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
445
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
743
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
921
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
883
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1592
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1982
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
2005
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1934
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1410
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
09.04.2026
15:26
0
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
198
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
327
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
420
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
590
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
474
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
455
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
673
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
654
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
551
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
602
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
573
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
586
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
538
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
625
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
580
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
555
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
732
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
642
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
726
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
594
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
709
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
693
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
654
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
776
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














