Războiul pentru orbită: cum pregătesc marile puteri distrugerea sateliților și transformarea spațiului în câmp de luptă

Sateliții care orbitează Pământul au rămas în mare parte neatinși în conflictele moderne. Însă, în secolul XXI, spațiul ar putea să nu mai fie un refugiu sigur.

În jurul orei 03:00, în 24 februarie 2022, mii de modemuri satelitare din Ucraina și Europa Centrală au ieșit brusc din funcțiune. Câteva ore mai târziu a început invazia Rusiei în Ucraina.

„The first strike of the Russia-Ukraine war was not the tanks rolling into Ukraine, but a cyberattack against a commercial satellite system, which was later attributed to the Russian state”, spune Kari Bingen, director al Aerospace Security Project la Center for Strategic and International Studies din SUA. „Why would they do that? They wanted to degrade the Ukrainian military and government's ability to communicate.”

În războiul modern, prima lovitură poate să nu fie trasă cu o pușcă sau o rachetă, ci să fie o linie de cod malițios îndreptată împotriva sateliților aflați pe orbita Pământului.

În timpul Războiului Rece, SUA și Rusia s-au confruntat pe uscat, în aer, sub apă și – într-o mare măsură neobservat – în spațiu. Acum tensiunile cresc din nou pe orbită, însă de data aceasta în văzul public. Miza este uriașă. O economie spațială estimată la 626 de miliarde de dolari ar putea fi pusă în pericol.

La începutul lui februarie a ieșit la iveală că doi sateliți ruși probabil au interceptat comunicațiile a cel puțin o duzină de sateliți europeni după invazia Ucrainei în 2022. Prin astfel de interceptări, serviciile de informații ruse ar fi putut citi date sensibile transmise prin acești sateliți sau, ipotetic, chiar prelua controlul asupra lor.

În ultimii ani, telescoape de la sol și camere aflate pe orbită au urmărit doi sateliți ruși, Luch-1 și Luch-2, efectuând manevre suspecte în spațiu. Ei s-au apropiat în mod repetat de unii dintre cei mai importanți, deși vechi, sateliți geostaționari ai Europei. Printre aceștia se numără Intelsat 39, care orbitează suficient de sus deasupra Pământului încât pare staționar deasupra unui singur punct de la suprafață. O astfel de poziție îl transformă într-o platformă ideală pentru comunicații, navigație și scopuri militare. Și într-o țintă prețioasă pentru orice potențial adversar.

Țările occidentale sunt nevoite să elaboreze planuri pentru a contracara asemenea atacuri, în eventualitatea unui conflict cu o putere precum Rusia.

„When one satellite is coming really close to another in space, it's a game of who's going to do the first manoeuvre, and then how the other satellite reacts to that”, explică Norbert Pouzin, analist orbital senior la Aldoria, o companie franceză de monitorizare a sateliților.

Această „coregrafie” a fost comparată cu luptele aeriene dintre avioane de vânătoare – dogfight-urile. Diferența este că acum se desfășoară în spațiu.

Comportamentul recent pare a fi o extindere în spațiu a războiului hibrid dus de Rusia. Un tip de conflict care implică tactici nemilitare, precum perturbarea sistemelor de comunicații. Sateliții sunt priviți de Moscova ca o „călcâi al lui Ahile” pentru Statele Unite și aliații lor, deoarece dependența acestora de infrastructura spațială a devenit foarte mare. Perturbarea sateliților ar putea provoca pierderi masive infrastructurii civile și militare.

„This is not new behaviour by the Russians, whether it's in space or on Earth”, afirmă Juliana Suess, expertă în război spațial la Royal United Services Institute. „We keep seeing this sort of testing of boundaries, whether it's drones entering Polish airspace or Russian satellites manoeuvring close to other communication satellites, whether they belong to Western governments or are commercial satellites. We've seen them do this for over 10 years.”

Din perioada Războiului Rece și până azi, au fost dezvoltate arme „counterspace”, menite să distrugă, să perturbe sau să degradeze sateliții și infrastructura bazată în spațiu pentru a obține avantaj militar asupra unui adversar. Acestea variază de la arme cibernetice, precum cea folosită în atacul menționat, la bruiajul și „spoofing”-ul semnalelor unui satelit, până la arme care par desprinse din science-fiction, precum laserele sau impulsurile electromagnetice (EMP). Toate acestea pot fi utilizate pentru a orbi sau distruge un satelit de la sol, din aer sau chiar de pe un alt satelit care s-a apropiat de țintă.

Există și arme cinetice: rachete lansate de la sol sau din aer, ori proiectile asemănătoare unor săgeți trase de pe o altă navă spațială, capabile și ele să distrugă un satelit.

„We are seeing cyber [attacks on satellites] on a routine basis; electronic warfare – jamming and spoofing – is prolific on the battlefield of Ukraine, and China has fielded an enormity of jammers in the region, embedded with their forces”, spune Bingen. „The Iranians have fielded jammers and frankly you can now buy a low-powered GPS jammer off eBay.”

Unele state au testat arme fizice reale în spațiu, de exemplu rachete pentru a dezactiva un satelit aflat pe orbită. Bingen explică faptul că tehnologia a fost dezvoltată inițial în perioada Războiului Rece de SUA și Uniunea Sovietică. Apoi, în 2007, un test cu rachetă al Chinei a schimbat regulile jocului: Beijingul a lansat o rachetă asupra unui satelit meteorologic inactiv, generând mii de fragmente de resturi spațiale, estimate să rămână pe orbită timp de șapte decenii.

În 2008, SUA au anunțat public o operațiune numită Operation Burnt Frost. „It used a missile defence interceptor launched off a ship to take down a malfunctioning American satellite”, spune Bingen, subliniind că operațiunea a fost motivată oficial de preocupări legate de siguranță.

Și alte state au intrat în această cursă a înarmării în spațiu. India a demonstrat aceeași capacitate de a folosi un interceptor antirachetă pentru a doborî un satelit, asemenea Statelor Unite și Chinei. „The Russians did it as recently as November 2021, three months before they invaded Ukraine. Was that signalling [for] us, or was it the military conducting tests?”, adaugă Bingen.

Pouzin spune că există, de asemenea, speculații din partea oficialilor americani că Rusia ar fi testat un fel de armă co-orbitală. Nu ar fi vorba de un satelit complet, ci de un proiectil – un fel de glonț lansat dintr-un satelit aflat pe orbită. Rușii au negat însă acest lucru, menționează el.

Resturile generate de folosirea armelor cinetice pot rămâne ani întregi pe orbită, alimentând temerile legate de „sindromul Kessler”. Acesta descrie un efect de reacție în lanț, în care fragmentele de deșeuri spațiale se ciocnesc între ele, producând la rândul lor și mai multe fragmente.

Suess bănuiește că în spatele testării acestor tehnologii se află un motiv mai întunecat. „They [the Russians and Chinese] know that we're watching these assets, and they know we can see them manoeuvre close to them”, spune ea. „So they are showing off their capability to make sure we can't feel safe in any domain, and space is no different.”

„The question is always, why are they doing it?” întreabă Bingen. „Are they signalling [to] us? Are they testing technology, operational procedures and tactics? Or gathering intelligence on us for the day when they want to do this for real? We just don't know. We have to plan for the worst-case scenario.”

Cel puțin aceasta era întrebarea specialiștilor. Apoi Rusia a părut să devină mult mai serioasă chiar înainte de războiul din Ucraina.

În 2022, Rusia a lansat pe orbită satelitul Cosmos 2553, cu doar câteva săptămâni înainte să invadeze Ucraina. Doi ani mai târziu, Statele Unite au anunțat că acest satelit ar putea face parte dintr-un program rus de dezvoltare a unei arme nucleare bazate în spațiu. Se presupune că un asemenea dispozitiv ar putea distruge rețele întregi de sateliți, cum ar fi vastul sistem Starlink al SpaceX, care a sprijinit reacția Ucrainei la invazia rusă. Moscova a negat acuzațiile.

Ideea armelor nucleare în spațiu nu este atât de fantezistă pe cât poate părea. În 1962, Statele Unite au detonat o bombă nucleară pe orbită pentru a testa dacă aceasta ar produce un impuls electromagnetic (EMP). Astfel de impulsuri pot dezactiva electronicele, perturba comunicațiile radio și crea centuri de radiație artificiale capabile să neutralizeze sateliți. Testul, cunoscut drept Starfish Prime, a produs într-adevăr un EMP – mult mai puternic decât se așteptase, ceea ce a dus la defectarea mai multor sateliți în zilele și lunile următoare.

Au urmat și alte teste, de mai mică amploare, atât americane, cât și rusești. În 1964 însă, Tratatul de interzicere parțială a testelor nucleare a scos în afara legii testarea armelor nucleare în spațiu.

„Looking at what we know and what's been discussed there is no current nuclear-armed satellite in orbit at the moment”, spune Suess. „They could certainly build one. I think any nuclear-capable state could.”

Dar chiar plănuiesc rușii să construiască o astfel de armă? Chiar dacă ar face-o, Suess consideră puțin probabil să fie folosită efectiv. Aliatul lor, China, devine tot mai dependent de tehnologia spațială, la fel ca SUA. „It only makes sense for Russia as a last straw”, spune ea.

Resturile generate de o asemenea explozie ar putea chiar declanșa efectul Kessler. Suess explică faptul că accesul la spațiu ar putea fi blocat neintenționat luni de zile, dacă nu ani, din cauza radiației.

Cum ar putea arăta viitorul armelor „counterspace”?

„We do know that the Chinese programme is advancing quite fast in the development and the testing of new technologies and new hardware in space”, afirmă Pouzin. El arată că, judecând după proiectele finanțate de agențiile guvernamentale din Vest, se investesc sume considerabile în dezvoltarea unor mici sateliți „gardieni”. Aceștia ar urma să protejeze un satelit extrem de valoros și vulnerabil sau să fie trimiși să inspecteze un alt satelit, spune el.

Japonia, Franța, India și Germania au „indicat” deja că intenționează să construiască sau construiesc astfel de sateliți „bodyguard”.

„Any country that has a missile and has basic orbital positioning information, like Iran or North Korea, and knows that satellites follow predictable trajectories can launch a missile to intercept a satellite”, subliniază Bingen.

Totuși, doborârea unui singur satelit – sau chiar a câtorva – dintr-o constelație de tip Starlink nu ar fi suficientă pentru a dezactiva întreaga rețea.

O armă nucleară nu este singura opțiune disponibilă. O altă idee este folosirea a 935 de mici bruiaje sincronizate, transportate de o flotă de drone, baloane sau aeronave. Cercetări din China sugerează că acestea ar putea crea o barieră electromagnetică suficient de puternică pentru a bloca semnalele Starlink pe o suprafață aproximativ cât insula Taiwan.

„The danger of a miscalculation by one of the space powers is only going to increase”, avertizează Suess. „If there is a satellite break-up, and there is a suspicious satellite not that far away, the question will inevitably be… was this an act of deliberate, malicious interference or an accident?”