Răsturnare de SITUAŢIE în cazul uciderii celui mai mare inamic al lui Vladimir PUTIN
6365
Poliţia ucraineană a deschis o anchetă penală, după ce Anna Duriţkaia, un martor-cheie în dosarul privind uciderea politicianului rus Boris Nemţov, la sfârşitul lui februarie la Moscova, a primit ameninţări, a anunţat vineri dimineaţa Parchetul General ucrainean, citat de Interfax Ucraina.
„Procurorul general al Ucrainei Viktor Şokin a ordonat să fie luate toate măsurile necesare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii Annei Duriţkaia, un martor-cheie în uciderea opozantului rus Boris Nemţov”, afirmă comunicatul, transmite Mediafax.
Nemţov, în vâstă de 55 de ani, a fost împuşcat mortal în timp ce se plimba pe un pod în apropiere de Kremlin împreună cu Duriţkaia, în vârstă de 23 de ani, care s-a întors în Ucraina.
29.02.2024
09:33
2799
Ce anunț va face Putin cu privire la Transnistria. Vicepremierul Serebrian: „Nu exclud că va scăpa o LACRIMĂ pentru suferințele pe care le-ar avea cetățenii din regiune, dar nu sunt șanse să recunoască independența Transnistriei”
16.11.2021
14:17
1948
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, pleacă la Moscova unde are o AGENDĂ încărcată, inclusiv întâlniri cu Serghei Lavrov, dar și cu Dmitri Kozak
10.06.2020
15:42
3757
Mesaj pentru Dodon, care ia la parada lui Putin 75 de militari ai Armatei Naționale: „Noi suntem țară OCUPATĂ de Rusia, ce fel de frăție de arme? Pe ucraineni sau georgieni îi vedeți participând la paradă la Moscova?”
01.04.2019
12:19
6321
VIDEO // Mesaj ULTIMATIV primit de Dodon de la mesagerii Kremlinului, privind viitoarea COALIȚIE de guvernare. Este AVERTIZAT că „reputația se pierde o singură dată”
01.02.2019
12:19
2569
Igor Dodon, luat peste picior, după ce a anunțat că s-a mai înțeles o dată cu Putin: „Niciodată nu am văzut nicio SOLUȚIE și niciodată nimeni nu a beneficiat de ele”
14.01.2019
14:21
4033
Kremlinul nu mai MIZEAZĂ pe Igor Dodon? „Cum i-a spart Medvedev lui Dodon OUĂLE. Moscova l-a abandonat pe Dodon și îl sprijină pe Șor?”
29.09.2017
15:45
3719
Spicherul Candu oferă DETALII despre vizita lui Vlad Plahotniuc în Turcia, precum și despre „INTERSECTAREA” liderului PD cu Vladimir Putin
08.08.2017
16:30
9587
PD pune punctele pe „i” în privința unui eventual IMPEACHMENT al lui Igor Dodon: „A intrat într-o dependență de sclavie și nu mai are marjă de manevre”
26.07.2017
10:20
2687
Igor Dodon și-a ales deja STRATEGIA pentru ca PSRM să CÂȘTIGE alegerile parlamentare? L-a invitat pe Vladimir Putin în R. Moldova
10.05.2017
12:41
16552
Sturza spune că Dodon este „CĂȚELUL” de companie al lui Putin: „Igor Dodon va fi „TRĂSNIT”. La timpul lui”
13.04.2026
12:24
399
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
375
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
444
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1551
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1505
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1885
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
759
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
750
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
801
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
977
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1022
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1070
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1462
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1387
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1372
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1208
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1336
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1558
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1321
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1120
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1165
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1078
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1549
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1298
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














