Răspunsul „trădătorului Diacov” pentru „amatorul de cazino” Voronin: „I-a mințit pe americani, apoi pe ruși, apoi pe alegători, apoi pe europeni, apoi pe membrii săi de partid...”
4855
Dumitru Diacov
Președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, se arată deranjat de un articol publicat pe site-ul PCRM, semnat „modest - Vladimir Voronin, comunist”, prin care primul este condamnat pentru faptul că pledează pentru introducerea limbii române în Constituție și este numit „trădător”.
Drept răspuns, Diacov a publicat o fotografie în care apare pe o plajă din SUA alături de Vladimir Voronin, în anul 2000, când democratul era președinte de Parlament, iar comunistul - deputat.
„Mi-am amintit de această fotografie după ce am citit un articol pe site-ul comuniștilor, semnat modest „Vladimir Voronin, comunist”. În articol, el îl „condamnă pe trădătorul Diacov”. Pentru că am pledat pentru limba română în discuția asupra proiectului respectiv de modificare a Constituției. Că moldovenii vorbesc limba română toți acești ani eu am vorbit sute de ori, începând cu discutarea Constituției în 1994. Și Voronin știe foarte bine acest lucru. Tot el știe, și astăzi la Comisie am repetat că eu sunt împotrivă ca acest proiect să fie adus în discuție în Parlament, deoarece voturi pentru aprobarea lui nu există, iar o simplă „discuție” în plen favorizează extremele, nu face altceva decât să dezbine și mai mult societatea. Și această poziție a mea îi este cunoscută lui Voronin”, răspunde Diacov.
Apoi, democratul explică ce e cu acea poză publicată și enumeră „trădările” lui Voronin.
„Unii colegi mă întrebau astăzi: de ce atâta înverșunare a liderului PCRM? Și atunci mi-am amintit de fotografia de mai sus: SUA, Atlantic City, septembrie 2000. Amatorul de cazino și viață frumoasă Voronin îi asigura pe americani că va sprijini activ „democratizarea” Moldovei. Pe urmă, noi toți am aflat că „comunistul Voronin” foarte virtuos i-a mințit pe americani, apoi pe ruși, apoi pe alegători, apoi pe europeni, apoi pe membrii săi de partid, chiar și pe mulți deputați din propria fracțiune. Da, mulți ani l-a mințit pe P. Lucinschi, încurajându-l să promoveze ideea sistemului prezidențial de guvernare. Și în ultima noapte, de 4 spre 5 iunie 2000, s-a răzgândit. Recunosc, și pe mine nu o dată m-a mințit. Acum Vladimir Voronin și-a dat seama că a rămas singur, fără deputați, fără partid, fără alegători. Și a hotărât să o ia de la început: V. Voronin, simplu comunist... dar foarte înverșunat ! Не поможет, дорогой В.Н. (nu vă va ajuta, dragă Vladimir Voronin - n.r.)”, îi transmite Diacov comunistului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















