Primul raport oficial despre CAUZELE prăbușirii zborului MH 17: „Nu a fost eroare tehnică sau umană”
3455
Sursa: dinmerican.wordpress.com
Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, la 17 iulie, arată că avionul malaysian a fost lovit de „numeroase obiecte” care „au străpuns avionul cu mare viteză”, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.
Potrivit raportului intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de „numeroase obiecte” care „au străpuns avionul cu mare viteză”. Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există „dovezi privind o eroare tehnică sau umană”.
Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informaţiile înregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii, pentru a redacta acest raport preliminar.
Experţii au precizat că avionul „s-a dezmembrat în aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un număr mare de obiecte cu mare viteză care au străpuns aeronava din exterior”. Înregistrările cutiilor negre nu au prezentat niciun indiciu privind existenţa unei erori tehnice sau a unei situaţii de urgenţă, potrivit experţilor.
Raportul intermediar nu atribuie vreo vină sau responsabilitate pentru catastrofă, însă o anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga. Biroul de anchetă a precizat că se aşteaptă ca raportul final să fie publicat în termen de un an.
Boeingul 777 s-a prăbuşit între Krasni Luci, în regiunea Luhansk, şi Şahtarsk, în regiunea Doneţk, la 17 iulie. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 193 de cetăţeni olandezi, au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian.
Ucraina şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că au doborât avionul cu un sistem antiaerian de tip „Buk”, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul. Experţi din Marea Britanie, Germania, Australia, Malaysia, Statele Unite, Ucraina şi Rusia colaborează la acest caz.
25.11.2021
13:13
24.01.2019
14:00
18.01.2019
17:40
20.11.2018
19:30
08.11.2018
18:30
14.10.2018
18:27
02.10.2018
16:19
02.10.2018
09:03
24.09.2018
12:01
21.09.2018
19:03
02.09.2018
13:30
22.08.2018
17:03
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















