INTERVIU // Raisa Vieru: „Nu mi-am revenit”
8111
Durere // Cum s-a putut să plece la Cahul cu gânduri frumoase și dispoziție bună, ca să participe la concertul dedicat zilei de naștere a poetului Eminescu, iar la întoarcere să se întâmple acel accident fatal?
Dnă Vieru, cum ați caracteriza cei cinci ani fără poetul, soțul și tatăl Grigore Vieru?
Au fost ani de durere. Durere care a rămas în sufletele noastre pentru totdeauna. Până în ziua de astăzi mă întreb: de ce? Cum a fost posibil să îl pierdem atât de subit și de stupid? Cum s-a putut să plece la Cahul cu gânduri frumoase și dispoziție bună, ca să participe la concertul dedicat zilei de naștere a poetului Eminescu, iar la întoarcere să se întâmple acel accident fatal? Îi simțim mereu lipsa, avem nevoie de sfatul lui, de sprijinul lui. Nu doar familia îi simte lipsa, ci și toți cei care l-au îndrăgit pe poet prin poeziile, cântecele, articolele și aforismele sale de mare curaj, prin care a pledat pentru adevăr, dreptate și binele poporului său, pe care îl iubea mai mult decât orice. El atât de mult și-a iubit poporul, că uita de sine și de noi, familia sa. Durerea pierderii era imensă, dar știam că avem mari obligații față de el: ca soț, ca tată și ca poet. M-am concentrat, am încercat să mă iau în mâini și să mă gândesc numai la ceea ce trebuie să facem în memoria poetului. Eu, înainte de toate, simțeam obligația aceasta, fiindcă am fost alături de el timp de 50 de ani…
Sunteți mulțumită de ce se face pentru păstrarea memoriei poetului?
Societatea a făcut foarte mult și le mulțumesc tuturor. S-a scris atâta despre el, i s-a tradus opera, s-a scris și despre el ca om. În memoria poetului s-au ridicat foarte multe busturi, pe ambele maluri ale Prutului, în București, Iași, Alba-Iulia, Pitești. Asta ne vorbește despre faptul că opera lui Vieru este apreciată, iar în condoleanțele care s-au scris, toți îl numesc „marele poet național” și „al doilea mare poet după Eminescu”.
Noi, familia, am reușit în 2013 să-i ridicăm monumentul, să-l punem pe piedestal. Am îndeplinit dorința poetului de a aduce osemintele mamei lui, Dochița, de la Pererâta la cimitirul din Chișinău, unde e înmormântat Grigore Vieru. Suntem mulțumiți că am făcut lucruri importante, cu toate că nu ne-a fost ușor, am înfruntat destule piedici, mai ales cu monumentul și cu osemintele mamei.
Astăzi multe gimnazii și licee poartă numele poetului Grigore Vieru. Banca Națională a Moldovei a bătut monede de aur și de argint cu efigia poetului. Poșta Centrală a municipiului Chișinău a pus în circulație, în 2009, plicuri cu timbre pe care era chipul poetului. Primăria Chișinău a denumit o stradă din oraș Bulevardul Grigore Vieru, unde mai lipsește, pe blocul în care am locuit, tăblița comemorativă pe care să fie scris: „Aici a locuit poetul Grigore Vieru, în perioada 1961-1970”. Îmi doresc să fie scris asta. La Academia de Științe din 2010 se dă premiul pentru știință „Grigore Vieru”. Noi, familia, le mulțumim celor care au avut inspirația de a face lucruri importante pentru eternitatea poetului.
Se vorbea despre un Centru cultural-științific cu numele poetului…
Da, au mai rămas de realizat lucruri importante. Avem toată speranța că în capitală, unde poetul și-a scris opera și a educat atâtea generații prin cărțile sale („Albinuța” și „Abecedarul”), vom reuși să avem deschis și Centrul cultural-științific „Grigore Vieru”. Acesta funcționează deja cu acte în regulă din 2010, dar nu avem un spațiu pentru el. În acest centru trebuie să fie Muzeul „Grigore Vieru”, o bibliotecă, o sală de lectură și una de recitaluri, pentru poezii și cântece, pentru că poetul are peste 100 de cântări. Mai apoi, încă din 2009 s-a luat decizia ca locuința poetului de la Pererâta să devină muzeu. S-a hotărât ca, din 2014, să înceapă reparația și să se lucreze la casă. Sperăm că toate acestea se vor realiza.
S-a mai luat decizia ca Academia de Științe să editeze Omnia Opera a poetului. Sper că, în curând, va începe lucrul la operă. Mi-aș dori ca să se facă mai multe concerte cu cântecele poetului, fiindcă are multe. Aș vrea să se audă cât mai des pe scenele noastre cântările lui Vieru.
Care e poezia care simțiți că e „declarația de dragoste” pentru dvs.?
Poetul a scris multe poezii pe care mi le-a dedicat. Eu le-am selectat și am editat la București o carte - „Sunt robul iubirii”. În ea sunt incluse numai poezii de dragoste. Sunt multe versuri pe care simt că le-a scris pentru mine, chiar dacă nu le-a dedicat în mod special. De multe ori când ne supăram, poetul îmi răspundea prin poezii – „Arde focul”, de exemplu. Ne supăram de dragul împăcării. Sau, altă dată, l-au impresionat atât de mult cei doi băieți ai noștri, care veneau dimineața în patul nostru și se jucau cu inelele noastre. Atunci a scris „Joc de familie”.
Cum scria poetul? Repede, încet, ce îl inspira?
Scria numai atunci când avea inspirație. Îl inspira foarte tare natura, el a dat examenele de admitere la Biologie și Chimie, iar după asta, pentru că era bolnav, a mers la Filologie. Poezia „Mulțumim pentru pace”, de exemplu, a scris-o inspirat de nepoțica noastră, care s-a ridicat o dată de la masă și în loc de „mulțumesc pentru masă”, a spus „mulțumesc pentru pace”. În ultimii ani, după ce a suferit cele două infarcte, nu mai lucra în cabinetul lui, s-a mutat în salon, unde avea un divan chiar lângă masă și, când obosea, se putea odihni. Uneori, avea pauze de jumătate de an când nu putea scrie nimic. Eu mi-am dat seama din tinerețe că el este un mare talent și l-am protejat. L-am eliberat de la toate obligațiunile casei. A fost la piață o singură dată în viață, atunci când a fost un caz excepțional.
Ce planuri avea, în 2009, Grigore Vieru?
Nu își făcea niciodată planuri că va scrie cutare sau cutare poezie, fiindcă scria doar când avea inspirație. Scria despre viață, despre tot ce ne înconjoară. Când era vorba să militeze pentru patrie, tricolor, limba română, deportări ș.a.m.d., el scria, ca să convingă poporul. A pledat întotdeauna pentru unire, a îndemnat mereu poporul să conștientizeze cine suntem ca națiune, ce țară avem și ce limbă vorbim. Poezia lui nu a fost o mortăciune, care plutește pe apă.
Dacă ar putea, ce mesaj credeți că ar transmite acum poetul societății noastre?
S-ar întrista, pentru că multe sate sunt pustii și că nu s-a făcut cât se cerea, ca să nu se fi ajuns la așa situație.
Vă mulțumim!
16.03.2022
13:59
4589
INTERVIU // „Depunerea cererii de aderare a R. Moldova la UE, semnată în această conjunctură internațională, înseamnă că există o deschidere fără precedent față de regiunea noastră din partea UE”
15.02.2022
10:05
5659
GÂNDURI despre Grigore Vieru de la personalitățile care l-au cunoscut: „Părea să se sfiască de mărimea sa, de statura de om-epocă a vieții spirituale din Basarabia...”
14.02.2022
15:35
2741
OMAGIU pentru Grogire Vieru: DRRM amintește poezia „Curcubeul”, pe care regretatul poet a dedicat-o TRICOLORULUI
14.02.2022
10:05
5537
Gest emoționant al unui interpret din România, de ziua lui Grigore Vieru: Va dona un BUST al regretatului poet unei instituții de la Chișinău. „Un poet cu trăiri mărețe, care a descris și a iubit până la ultima suflare patria sa, limba română!”
24.11.2020
12:58
8252
INTERVIU // Ion Testemițanu: „Sunt sigur că se va SCHIMBA conducerea FMF. Este destul cât am răbdat, am tăcut, i-am iertat pe toți cei care și-au bătut joc de fotbaliști și antrenori”
31.01.2019
13:40
4525
VIDEO // Călin Vieru afirmă, după nouă ani, că i s-a propus și lui să FURE DIN MILIARD atunci când era deputat
23.01.2019
19:30
2769
ESTIMARE // Peste 250 000 de oameni ar putea muri, în fiecare an, din cauza schimbărilor climatice
15.01.2019
14:19
2930
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
22.12.2018
11:40
5588
INTERVIU // Ce-și dorește Andreea Esca de la Moș Crăciun? Declarația EXCLUSIVĂ a vedetei
21.12.2018
17:03
4002
CELEBRITĂȚI care au sfârșit în MIZERIE - care au fost ultimele lor cuvinte
14.12.2018
12:24
4393
Interviu SINCER // Cum s-a îndrăgostit Melania de Donald Trump, acum 20 de ani
255
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
386
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
434
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
508
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
559
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
465
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
449
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
459
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
464
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
508
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
489
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
435
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
480
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
457
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
480
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1189
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
801
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
603
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
509
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
570
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
512
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
474
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
536
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
539
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
579
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
638
Horoscopul zilei 13.05.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39





Inapoi














