Rafael Nadal va avea statuie la Roland Garros! Spaniolul, câştigător de 12 ori la Paris, răsplătit aşa cum se cuvine de organizatori
2721
Rafael Nadal (33 de ani) a ajuns la 12 titluri câştigate la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, iar tenismenul spaniol va fi răsplătit de organizatorii întrecerii de la Paris.
Potrivit WeLoveTennis, o statuie în mărime naturală a lui Nadal va fi expusă în interiorul complexului de la Roland Garros începând cu ediţia următoare. Deşi tenismenul ar fi dorit iniţial să apară în statuie ridicând trofeul, cele două părţi s-au decis să-l afişeze pe Rafael Nadal în acţiune, în timpul unui punct. De asemenea, tot în complex ar urma să apară şi o statuie a lui Roland Garros, fostul aviator francez de la care provine numele turneului.
Rafael Nadal (2 ATP) a cucerit ediţia din acest an Roland Garros după ce s-a impus în finală împotriva austriactului Dominic Thiem (4 ATP), scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Astfel, spaniolul a ajuns la 12 titluri pe zgura pariziană, cele mai multe din istorie pentru un singur tenismen.
Statuile care ar urma să apară nu vor fi singurele modificări din 2020. Arena Philippe Chatrier va beneficia şi ea de un acoperiş retractacbil, care să evite problemele organizatorilor în momentele în care plouă, aşa cum s-a întâmplat la ediţia din acest an.
Sursa: prosport.ro
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















