R. Moldova va găzdui, în PREMIERĂ, cu sprijinul A.S.I.C.S., Campionatul EUROPEAN de Haltere. Plamen Milanov: „Competiția trebuie să devină cartea de vizită a R. Moldova”
4028
O premieră sportivă remarcabilă va avea loc anul acesta în R. Moldova. În perioada 1-10 iulie, la Chișinău se va desfășura Campionatul European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17. Evenimentul, organizat cu suportul Ministerului Educației și Cercetării, va fi găzduit de „Chișinău Arena”.
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) va fi principalul partener privat al competiției.
„Vreau să subliniez că evenimentul respectiv este o premieră absolută pentru R. Moldova, în cazul disciplinelor olimpice. Iar Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a demonstrat încă o dată, prin fapte, că îi pasă de mișcarea sportivă din republică. În numele Federației de Haltere din R. Moldova, sunt recunoscător Asociației pentru că nu doar acordă sprijin sportivilor de performanță, dar a venit și cu un suport considerabil pentru organizarea Campionatului European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17. Reieșind din suportul acordat, A.S.I.C.S. devine partener privat general al evenimentului”, a declarat președintele Federației de Haltere din R. Moldova, Antonio Conflitti.
„Campionatul European de Haltere, organizat pentru prima dată în R. Moldova, trebuie să devină cartea de vizită a republicii noastre, să arătăm lumii că avem capacitate să organizăm evenimente de așa amploare, dar și că avem sportivi cu potențial de a deveni campioni. Obiectivul nostru este să ne aducem aportul la organizarea impecabilă a acestei competiții prestigioase și să vedem drapelul Moldovei alături de steagurile altor state din familia europeană și să ne mândrim cu sportivii noștri, la care le dorim cât mai multe medalii”, a menționat, la rândul său, președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.
La Campionatul European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17 este așteptată participarea a cel puțin 400 de sportivi din 42 de țări europene.
22.09.2026
13:10
22.09.2026
13:08
22.09.2026
13:07
22.09.2026
12:57
22.09.2026
12:46
22.09.2026
12:25
22.09.2026
11:53
22.09.2026
11:23
22.09.2026
11:16
22.09.2026
11:13
22.09.2026
13:10
22.09.2026
13:08
22.09.2026
13:07
22.09.2026
12:57
22.09.2026
12:46
22.09.2026
12:25
22.09.2026
11:53
22.09.2026
11:51
22.09.2026
11:23
22.09.2026
11:18
22.09.2026
11:16
22.09.2026
11:13
22.09.2026
11:00
22.09.2026
10:52
22.09.2026
10:37
22.09.2026
10:16
22.09.2026
09:45
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















