Stiri
Miniștrii Afacerilor Externe ai țărilor Benelux, Didier Reynders din Belgia, Frans Timmermans din Țările de Jos și Jean Asselborn din Luxemburg, vor efectua joi, 5 septembrie, o vizită comună în R. Moldova, la invitația viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Natalia Gherman.
Potrivit MAEIE, vizita miniștrilor de Externe ai celor trei state membre fondatoare ale Uniunii Europene în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie curent, vine să reconfirme sprijinul ferm al țărilor Benelux pentru agenda de reforme a R. Moldova pe care țara noastră și-a luat angajamentul să le implementeze.
R. Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care va găzdui vizita miniștrilor de Externe ai statelor Benelux în format trilateral.
Oficialii străini vor avea întrevederi cu președintele țării Nicolae Timofti, președintele Parlamentului Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă și cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.
Galina Munteanu
R. Moldova va fi vizitată, joi, de trei miniștri de Externe din state membre ale UE
Politică
03.09.2013
17:41
2213
2213
Potrivit MAEIE, vizita miniștrilor de Externe ai celor trei state membre fondatoare ale Uniunii Europene în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie curent, vine să reconfirme sprijinul ferm al țărilor Benelux pentru agenda de reforme a R. Moldova pe care țara noastră și-a luat angajamentul să le implementeze.
R. Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care va găzdui vizita miniștrilor de Externe ai statelor Benelux în format trilateral.
Oficialii străini vor avea întrevederi cu președintele țării Nicolae Timofti, președintele Parlamentului Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă și cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.
Galina Munteanu
Stiri relevante
01.04.2018
12:03
4902
Locuri pe care NU ar trebui să le vizitezi în 2018
29.03.2018
19:30
3897
FOTO // Cum s-a îmbrăcat soția lui Kim Jong-un în China. A impresionat prin ținutele alese
31.12.2017
19:01
3446
O tastă îţi arată cine ţi-a vizitat profilul de Facebook
21.11.2017
11:22
4393
Misterul adânc al primei vizite la Moscova a lui Donald Trump. Ipoteza din „Politico”
09.11.2017
13:01
2837
Donald Trump, la Beijing, de pe o poziție slăbită, în fața lui Xi, „regele Chinei”
19.10.2017
14:00
2598
Iohannis a vorbit cu Poroşenko și a condiţionat vizita în Ucraina: Va avea loc, când situația școlilor românești va fi rezolvată
23.09.2017
10:01
3666
Reacția Kievului după ce Iohannis și-a ANULAT vizita în Ucraina
14.06.2017
09:02
5643
GALERIE FOTO // Destinaţii interesante în care nu vei ajunge niciodată
07.06.2017
09:40
3387
Primarul Londrei se OPUNE vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie
17.07.2015
15:33
2633
Timofti și Lukașenko: „Relațiile economice dintre R. Moldova și Belarus pot evolua, chiar dacă aparțin unor spații economice diferite”
03.05.2015
14:39
3278
Angela Merkel: „Am o sensibilitate ENORMĂ pentru asta”
18.03.2015
12:26
5067
O tastă îţi spune CINE ţi-a vizitat profilul
01.04.2018
12:03
29.03.2018
19:30
31.12.2017
19:01
21.11.2017
11:22
09.11.2017
13:01
19.10.2017
14:00
23.09.2017
10:01
14.06.2017
09:02
07.06.2017
09:40
17.07.2015
15:33
03.05.2015
14:39
18.03.2015
12:26
Top stiri
12.11.2026
21:57
148
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
273
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
314
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
396
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
330
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
383
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
368
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
479
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
385
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
398
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
395
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
408
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
435
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
430
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
407
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
510
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
474
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
468
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
414
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
416
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
486
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
429
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
15:00
489
Zelenski anunță noi limitări ale Starshield în Ucraina, după restricțiile din octombrie
12.11.2026
14:50
646
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Reținere pentru SPIONAJ: O persoană colecta informații pentru serviciile speciale ale Rusiei și structurile de la Tiraspol
12.11.2026
14:42
484
Procuratura Anticorupție și Institutul Basel discută despre recuperarea bunurilor infracționale
12.11.2026
14:37
478
Valeriu Chiveri și ambasadorul SUA au discutat despre reintegrarea țării
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















