R. Moldova, pe locul 105 în TOPUL celor mai CORUPTE țări
2152
R. Moldova şi-a îmbunătăţit în ultimii ani poziţia în mai multe clasamente internaţionale, cum ar fi Indicele Dezvoltării Umane, Indicele Bunei Guvernări, Indicele Competitivităţii Globale, Indicele Uşurinţei Businessului, Indicele Libertăţii Presei, Scorul Democraţiei în Naţiunile în Tranziţie, Indicele Libertăţii Economice.
Totuşi, în ceea ce priveşte perceperea corupţiei în ţară, aceasta nu s-a schimbat. Astfel, R. Moldova a înregistrat în anul curent un scor al Indicelui Percepției Corupției (IPC) de 35 puncte, plasându-se pe locul 105 din 175 de ţări incluse în clasament. Pentru comparaţie, în 2013 scorul IPC a fost acelaşi, R. Moldova fiind pe locul 102 din 177 ţări din clasament.
Experții Transparency International Moldova (TIM) accentuează adoptarea în ultimul timp a unui şir de legi revoluţionare anticorupţie menite să asigure independenţa judecătorilor şi să efectueze testarea integrităţii agenţilor publici. A fost introdusă o componenţă nouă de infracţiune - îmbogăţirea ilicită care va permite confiscarea extinsă a averilor dobândite prin acte de corupţie. Au fost majorate sancţiunile pentru fapte de corupţie şi extinsă până la 15 ani interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru cei condamnaţi pentru corupţie. Recent, a fost iniţiată și revizuirea cadrului legal privind declararea averii şi intereselor personale şi activitatea Comisiei Naţionale de Integritate.
Cu toate acestea, populaţia nu a simţit îmbunătăţiri radicale în prevenirea şi combaterea corupţiei, inclusiv din cauza informării insuficiente de către guvernanţi despre mersul reformelor. De asemenea, aplicarea în practică a actelor legale anticorupţie adoptate întârzie. Reforma în sectorul justiţiei încă întâmpină o opunere din partea reprezentanţilor acestui sector. Învinuirile de corupţie lansate de elitele politice aşa şi nu au fost aduse la finalitate. Pentru ca societatea civilă să perceapă o îmbunătăţire în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei este necesar un efort conjugat al celor trei ramuri ale puterii de stat: Legislativului, Executivului şi Judiciarului.
Clasamentul IPC 2014 cuprinde 175 de ţări. În fruntea acestuia sunt Danemarca cu un scor de 92 de puncte, Noua Zeelandă (91 de puncte) şi Finlanda (89 de puncte), iar la celălalt pol – Coreea de Nord şi Somalia (cu 8 puncte fiecare). China şi Turcia sunt ţările care au înregistrat un regres puternic al IPC, comparativ cu anul precedent. Cele mai semnificative progrese le-au înregistrat Coasta de Fildeş şi Egiptul.
Mai mult de două treimi din cele 175 de ţări incluse în clasament au un scor mai mic de 50 de puncte, ceea ce denotă existenţa problemelor în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Media IPC 2014 pentru ţările UE este de 64 de puncte, pentru ţările CSI – 29 de puncte.
25.11.2021
13:13
2603
DOC // Raportul de Stare a Țării 2021, elaborat de „Expert-Grup”: „Pe parcursul celor 30 de ani de independență, R. Moldova NU s-a realizat ca țară, stat sau chiar națiune”. Ar avea nevoie de 50 de ani să ajungă nivelul actual al Estoniei
02.09.2018
13:30
2326
Raportul SENZAȚIONAL al unui climatolog elvețian care a fost imediat SECRETIZAT!
01.02.2017
10:00
2967
Freedom House: Democraţia e în PICAJ în Europa. Unde se regăsește R. Moldova
02.06.2016
11:21
2697
Verdictul instanței în cazul dosarului pentru corupție de la Primăria capitalei. Rămân sau nu în arest funcționarii
18.05.2016
17:29
3034
PERCHEZIȚII la MAI. Mai mulţi poliţişti, bănuiţi de corupţie
17.05.2016
17:01
3306
RAPORT // Ţara în care în anul 2100 o să trăiască aproape jumătate din populaţia planetei
14.05.2016
10:22
4042
Cât costă să SCAPI de închisoare? PREȚUL cerut de un fost procuror
03.05.2016
10:20
2837
STUDIU // Cum influențează CORUPȚIA cariera femeilor din administraţia publică centrală
03.05.2016
10:09
2951
Un polițist de frontieră, învinuit de trafic de influență. Pentru ce a cerut mită
28.04.2016
16:15
3017
Raport // R. Moldova, RESTANTĂ la implementarea Acordului de Asociere RM-UE
28.03.2016
14:18
2762
ZECE partide politice din R. Moldova și-au prezentat rapoartele financiare la CEC
20.03.2026
14:18
20
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
39
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
242
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
347
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
339
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
453
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
597
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
616
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
624
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
631
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
671
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
620
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
700
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
605
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
661
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
700
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
616
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
662
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
704
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
691
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
701
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
797
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
622
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
665
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
740
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














