R. Moldova își dorește să preia experiența Letoniei care vizează comunicarea strategică și de securitate informațională, consolidarea domeniului afacerilor interne și combaterea corupției
1189
R. Moldova este interesată să preia experiența Letoniei din mai multe domenii, care ne-ar ajuta să ne apropiem de Uniunea Europeană.
„Suntem interesați în preluarea bunelor practici în domenii precum securitatea informațională și comunicarea strategică, consolidarea domeniului afacerilor interne, combaterea corupției, în special în cadrul comisiilor rogatorii pentru a identifica și recupera bunurile furate și a sancționa persoanele care au jefuit statul și cetățenii Republicii Moldova”, a declarat astăzi președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, în cadrul întrevederii avute la Riga cu omologul său leton, Daiga Mieriņa.
Tot la Riga, spicherul de la Chișinău a purtat discuții cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, și cu prim-ministra Evika Siliņa, despre parcursul european al statului nostru și sprijinul leton pentru procesul de modernizare a Republicii Moldova.
„Experiența Letoniei ne va ajuta în continuare să realizăm acele reforme necesare care ne vor apropia și mai mult de UE și să devenim mai conectați cu Europa”, a menționat Igor Grosu.

Oficialul de la Chișinău a mulțumit conducerii Letoniei pentru sprijinul acordat R. Moldova în ceea ce privește obținerea statutului de țară candidată și deschiderea negocierilor pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Igor Grosu a asigurat oficialii letoni de faptul că guvernarea R. Moldova are determinarea necesară pentru a realiza reforme și a avansa în parcursul său european.
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















