Putin și covata sa

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre gluma lui Putin cu nemărginirea Rusiei. „Rusia este nemărginită, ea nu are hotare”, a decretat el de pe zidul Kremlinului, rășchirându-se imaginar peste oceanele Atlantic și Pacific, Sudic și Nordic, și viceversa, spre consternarea tuturor elevilor de geografie, clasa a cincea. Numai o Rusie întinsă ca o blană flocoasă pe toate continentele și oceanele, un russki mir de la Moscova până la Moscova, în orice direcție ai lua-o, poate cuprinde toată larghețea sufletului rus, îi poate stinge zbuciumul necontenit de secole. În nepotolita sete de infinit, de global, de bigbăng se ascunde enigma sa. Numai atunci când toate popoarele lumii vor bea votcă Stalynskaia sau ceai rusesc importat din India, când întregul univers va vibra la dangătul orologiului de la Kremlin, se va instaura epoca păcii și armoniei mondiale, a sugerat Putin. Chiar dacă a spus apoi că a glumit, vorbele sale trebuie luate în serios. Căci rușii nu glumesc ca celelalte popoare frățești. Glumele la ruși sunt o formă de a spune ce gândesc cu adevărat. Așa că trebuie să ne pregătim de o iarnă geroasă.

Acum stau și mă gândesc la povestea cu moșneagul care a prins un peștișor de aur și la baba sa, care a dorit, consecutiv, o covată nouă, o casă în loc de bordeiul gata să se dărâme, în care au trăit 33 de ani, apoi a vrut să fie moșiereasă, împărăteasă și, în final, stăpânitoare a tuturor mărilor și oceanelor, care să dispună de răsăritul și apusul soarelui, dar, întrecând măsura, a rămas cu covata stricată.

Al vostru agrostolog, paralax, Ion Buraga