Putin se vrea președinte până în 2030: Și-a anunțat candidatura pentru prezidențialele din martie 2024
1569
Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2024, scrie presa de stat din Rusia. Anunțul a fost făcut în timpul unor discuții care au avut loc după ceremonia de la Kremlin de Ziua Eroilor Patriei.
Președintele Consiliului Popular al Republicii Populare Donețk, Artem Zhoga, i-ar fi cerut lui Putin să candideze, iar președintele rus a fost de acord, au spus participanții la discuții, potrivit TASS.
Kremlinul a declarat vineri că „mulți oameni” îl îndeamnă pe președintele Vladimir Putin să candideze pentru un nou mandat de șase ani în martie și că Putin își va anunța decizia „când va considera că este potrivit”, scrie Reuters, citat de Digi24.ro.
Comisia Electorală Centrală a Rusiei a anunțat vineri că alegerile vor avea loc pentru prima dată pe parcursul a trei zile - în perioada 15-17 martie.
Putin, care va susține conferința de presă anuală pe 14 decembrie, este așteptat să își anunțe oficial candidatura. Șase surse au declarat luna trecută pentru Reuters că președintele rus în vârstă de 71 de ani a decis să candideze pentru un nou mandat până în 2030.
Cu politicianul de opoziție Alexei Navalnîi aflat în închisoare și alți critici în străinătate în urma unei represiuni susținute asupra lor, Putin nu se confruntă cu o competiție politică serioasă.
Întrebat vineri despre rezultatul unui sondaj realizat de o casă de sondare de stat, în care 70% dintre respondenți au afirmat că Putin ar trebui să candideze pentru un alt mandat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Putin va anunța (decizia sa) atunci când o va considera potrivită și oportună. Va fi în întregime decizia lui. Putin s-a bazat întotdeauna pe sprijinul oamenilor în activitatea sa. Principalul său interes este îmbunătățirea bunăstării și a nivelului de trai al oamenii noștri”.
Peskov a adăugat că rușii din toată țara și din diferite categorii de vârstă au trimis mesaje înaintea sesiunii de întrebări și răspunsuri a lui Putin cu publicul de săptămâna viitoare pentru a-și exprima sprijinul.
„Foarte mulți oameni îi cer lui Putin să candideze și să continue în funcția de șef al statului, declarându-și sprijinul total. Acest lucru este vizibil”, a spus Peskov.
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















