Putin se simte ameninţat de sprijinul militar NATO pentru Ucraina: „Mâine-poimâne ar putea apărea rachete lânga Harkov”
1839
Profimedia Images Dezvoltarea militară a Ucrainei, cu sprijinul Occidentului, constituie o ameninţare serioasă la adresa Rusiei, afirmă preşedintele rus Vladimir Putin. Declarația sa vine la două zile după ce şeful Pentagonului, Lloyd Austin, aflat într-o vizită la Kiev în cadrul turneului său în regiunea Mării Negre, şi-a manifestat sprijinul pentru Ucraina, încurajând totodată aspiraţiile țării de aderare la NATO.
Vizita efectuată marţi de ministrul american al Apărării la Kiev, în cadrul căreia a declarat că nicio ţară terţă nu se poate opune dorinţei Ucrainei de a se integra în Alianţa Nord-Atlantică, deschide de fapt calea unei astfel de aderări, a declarat joi preşedintele rus, în cursul unei reuniuni a Clubului de discuţii de la Valdai, care reuneşte jurnalişti şi experţi ruşi şi străini specializaţi în problemele Rusiei.
Indiferent dacă va fi sau nu cazul, interesele Rusiei sunt oricum vizate, a spus liderul rus.
„O aderare oficială (a Ucrainei) la NATO s-ar putea să nu aibă loc, dar dezvoltarea militară a teritoriului său este deja în curs de desfăşurare”, a declarat preşedintele rus, avertizând că „aceasta reprezintă într-adevăr o ameninţare pentru Rusia”. „Suntem conştienţi de aceasta”, a adăugat el, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Mai mult, şeful statului rus a declarat că ţările NATO, sub pretextul unor centre de antrenament, pot desfăşura rachete pe teritoriul Ucrainei, conform agenţiei de presă TASS şi publicaţiei Vzgliad.
„Mâine-poimâne ar putea apărea rachete lânga Harkov, ce ar trebui să facem atunci”, a întrebat el retoric, denunţând apropierea infrastructurii militare a Alianţei de frontierele Rusiei ca urmare a extinderii NATO.
Linia roșie a lui Putin
De la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, urmată de începerea conflictului dintre forţele guvernamentale ucrainene şi separatişti proruşi - sprijiniţi de Moscova - în Donbas, SUA sunt cel mai puternic susţinător al Kievului.
În cursul vizitei sale la Kiev, şeful Pentagonului a acuzat Moscova de „obstrucţionarea unei rezolvări paşnice” a conflictului din estul Ucrainei.
Kremlinul nu încetează să repete că eventuala aderare a Ucrainei - care are legături strânse cu Rusia încă din cele mai vechi timpuri - la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ar constitui o „linie roşie” pentru Moscova.
Săptămâna aceasta, Rusia a rupt practic relaţiile sale diplomatice cu NATO în urma deciziei Alianţei de a expulza opt membri ai misiunii diplomatice ruse de la Bruxelles sub suspiciunea că ar fi fost „agenţi nedeclaraţi ai agenţiilor de informaţii ruse”.
Alianţa Nord-Atlantică a adoptat joi un nou plan global de apărare împotriva unui eventual atac din partea Rusiei pe mai multe fronturi, dorind astfel să-şi reafirme forţa de descurajare faţă de Moscova.
În cursul sesiunii de întrebări-răspunsuri desfăşurate joi în cadrul Forumului de la Valdai, sesiune care a durat mai multe ore, Putin s-a arătat optimist în privinţa relaţiilor sale cu administraţia preşedintelui Joe Biden.
Preşedintele rus consideră că discuţiile dintre Moscova şi Washington privind stabilitatea strategică şi securitatea cibernetică merg într-o direcţie bună, apreciind că summitul din iunie de la Geneva cu Joe Biden a fost productiv.
Sursa: digi24.ro
12.04.2026
22:16
727
ULTIMA ORĂ // CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1501
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
467
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
542
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
604
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
798
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
826
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
918
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1281
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1224
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1197
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1070
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
12.04.2026
22:16
665
ULTIMA ORĂ // CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1486
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
459
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
537
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
601
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
796
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
823
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
916
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1278
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1220
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1192
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1067
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1161
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1379
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1159
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
974
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1284
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1030
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
951
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1405
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1166
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1265
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1204
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1239
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
1070
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1293
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














