Putin nu a renunțat la „Novorusia”: „Această regiune va fi testată în următorii 5-6 ani. Aș fi foarte atent la ce se întâmplă în R. Moldova și la gurile Dunării”
4023
Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu spune că regiunea Mării Negre va fi „testată” în următorii ani de Federația Rusă în încercarea lui Vladimir Putin de a redefini relația Moscovei cu NATO, iar România, dacă vrea să conteze, ar trebui să se implice mai mult decât simpla exprimare diplomatică a „preocupării” față de comportamentul Rusiei. „Dacă nu ești la masa negocierii, ești în meniu”, a avertizat la Digi24 fostul șef al diplomației, reamintind cuvintele unui celebru politolog american, fost consilier pe probleme de securitate națională.
În opinia lui Cristian Diaconescu, Rusia nu a renunțat la planurile mai vechi de a controla Gurile Dunării, pentru că tot ceea ce face în ultimii ani are legătură cu bazinul Mării Negre și de aceea, atenția ar trebui îndreptată către această regiune, inclusiv către Republica Moldova.
În plus, atrage atenția diplomatul, angajamentele NATO sunt mai ferme în zona de nord a flancului estic, acolo NATO „are glonțul pe țeavă”, în timp ce pentru regiunea noastră, poziția Alianței este mai flexibilă, viteza de reacție urmând să fie adaptată. Tocmai de aceea, crede Cristian Diaconescu, ar fi nevoie să creăm un proiect regional propriu de apărare. În acest context, fostul ministru de externe a criticat declarațiile venite de la Sofia, unde ministrul apărării a apreciat că Bulgaria nu este amenințată și, deci, n-ar fi nevoie de o prezență a trupelor NATO.
„Sper că vom avea o politică inteligentă și preventivă și (...) nu ne așteptăm ca alții să fie și capabili, și disponibili să ne înțeleagă urgențele noastre de securitate”, a punctat Cristian Diaconescu, marți seara, într-o intervenție la Digi24.
Rusia, „vecina” României?
Visul care i se atribuie lui Vladimir Putin de a dori o refacere sub o formă sau alta a Uniunii Sovietice este un „joc în desfășurare”, dar cât de plauzibil este un astfel de scenariu depinde de foarte mulți factori. „Trăim într-o lume intercondiționată. De la energie până la controlul armamentului nuclear sau convențional sunt o serie de aranjamente care se încheie, unele dintre ele se destramă, unele dintre ele, care există, se încalcă. Din punctul de vedere al României, din această regiune - atât de tensionată, care va fi testată în următorii cinci-șase ani - noi nu vom putea pleca, pentru că aici ne-a pus Dumnezeu. Or, din această perspectivă, aș fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și mai ales la gurile Dunării atunci când este vorba despre un pas în plus în ceea ce privește Federația Rusă și testarea solidarității Alianței Nord-Atlantice”, atrage atenția Cristian Diaconescu.
„Sper că nu se va întâmpla așa ceva (ca Rusia să ajungă „vecina” României punând în practică un proiect despre care s-a mai discutat în 2014, „Novorusia”, ce ar fi presupus, după anexarea Crimeei, controlul asupra Gurilor Dunării - n.r.), sper că vom avea o politică atât de inteligentă și preventivă pentru ca o astfel de tentativă nici măcar să nu figureze pe lista încercărilor de a blufa, dar în egală măsură - și nu ascund acest lucru - repet ceea ce președintele Traian Băsescu, al cărui șef de administrație am fost și eu, sublinia în anii respectivi în legătură cu riscurile și amenințările directe la securitatea României. N-au căzut niciodată de pe listă”, a menționat Cristian Diaconescu, întrebat dacă ele mai sunt în vigoare. „În ce măsură și cum se activează, aici sunt foarte mulți factori care joacă, dar repet: câtă vreme dorim să contăm, atunci este în regulă, dar dacă ne așteptăm ca alții să fie și capabili, și disponibili să ne înțeleagă urgențele de securitate, atunci nu mai este în regulă”, a declarat fostul consilier prezidențial.
09.04.2026
17:55
38
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
63
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
86
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
188
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
225
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
209
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
195
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
219
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
283
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
261
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:57
52
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
66
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
72
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
59
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
198
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
254
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
233
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
250
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
445
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
306
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
392
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
486
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
676
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
532
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
501
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
722
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
702
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
587
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
632
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
604
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
616
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
563
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
653
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
608
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
580
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














