Stiri
PUN şi Partidul Mişcarea Populară, singura ALTERNATIVĂ creştin-democrată pentru electoratul conservator UNIONIST din R. Moldova şi România. La ce înţelegeri au ajuns Şalaru şi Diaconescu
Actualitate
03.01.2022
17:13
2778
2778
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) din România, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, la Bucureşti, o întâlnire de lucru cu liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Şalaru. Cei doi politicieni au abordat o serie de probleme privind situația politică internă și economică, evoluțiile din justiție, cât și progresele înregistrate de R. Moldova în parcursul său european.
De asemenea, un alt punct important al discuției l-a reprezentat perspectiva reînființării PMP în R. Moldova. În acest sens, Cristian Diaconescu l-a asigurat de întregul său sprijin pe Şalaru, astfel încât "cele două formațiuni unioniste să reprezinte singura alternativă creștin-democrată pentru electoratul conservator din România și R. Moldova".
Reafirmându-și angajamentul privind reluarea activităților și întâlnirilor periodice, președintele PMP urmează să efectueze, în perioada următoare, o vizită la Chișinău.
În cadrul vizitei preconizate, Cristian Diaconescu va avea întrevederi cu membrii și simpatizanții partidului din R. Moldova, precum și cu mediul academic.

Stiri relevante
29.10.2026
04:11
366
Profitul Microsoft crește puternic, la câteva zile după anunțarea reducerilor de personal
28.10.2026
23:55
529
Spitalul Agrippa Ionescu de la Balotești, dat în folosință: investiție de 961,4 milioane de lei și servicii extinse
28.10.2026
23:54
658
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la CARFIL Brașov, arestat în Polonia: refuză extrădarea
28.10.2026
23:48
659
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate după atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale
28.10.2026
23:39
627
Putin îl numește pe Elon Musk „un geniu adevărat” după discuții despre sateliți
28.10.2026
23:05
553
Suspecții bieloruși arestați în Germania, anchetați și în cazul incendiului de la CARFIL
28.10.2026
22:49
549
Vreme mai rece și cer predominant noros: 29 octombrie–4 noiembrie
28.10.2026
22:10
731
Centru comercial de 250 de milioane de euro va fi construit la Stăuceni
28.10.2026
21:48
548
Interpretul piesei „Babydoll”: viața nu va mai fi niciodată la fel după locul întâi în topul britanic
28.10.2026
21:47
693
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
Top stiri
29.10.2026
04:11
345
Profitul Microsoft crește puternic, la câteva zile după anunțarea reducerilor de personal
28.10.2026
23:55
512
Spitalul Agrippa Ionescu de la Balotești, dat în folosință: investiție de 961,4 milioane de lei și servicii extinse
28.10.2026
23:54
641
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la CARFIL Brașov, arestat în Polonia: refuză extrădarea
28.10.2026
23:48
627
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate după atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale
28.10.2026
23:39
612
Putin îl numește pe Elon Musk „un geniu adevărat” după discuții despre sateliți
28.10.2026
23:05
539
Suspecții bieloruși arestați în Germania, anchetați și în cazul incendiului de la CARFIL
28.10.2026
22:49
531
Vreme mai rece și cer predominant noros: 29 octombrie–4 noiembrie
28.10.2026
22:10
715
Centru comercial de 250 de milioane de euro va fi construit la Stăuceni
28.10.2026
21:48
532
Interpretul piesei „Babydoll”: viața nu va mai fi niciodată la fel după locul întâi în topul britanic
28.10.2026
21:47
679
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
28.10.2026
21:19
565
Accidentul feroviar din Spania: cele 17 minute în care trenul AVE s-a îndreptat spre coliziune
28.10.2026
19:56
569
Coliziunea feroviară din Spania: bilanțul a ajuns la 68 de morți, dispecerul este audiat
28.10.2026
19:42
659
Zelenski: întâlnirea cu SUA și Rusia ar putea avea loc până pe 10 noiembrie. Kremlinul exclude europenii
28.10.2026
19:14
566
Premierul Vasile Tofan și FMI au discutat prognozele economice și prioritățile bugetare
28.10.2026
18:44
614
Coliziunea feroviară din Spania: ministrul invocă o „decizie greșită” și apără rețeaua
28.10.2026
18:28
566
13 proiecte de lege pe ordinea de zi a ședinței plenare din 29 octombrie
28.10.2026
18:20
595
România alocă 23,9% din cheltuielile de consum pentru alimente. Cum se situează în lume
28.10.2026
18:08
680
Moldova susține agenda OMS pentru Europa: îmbătrânirea sănătoasă, inteligența artificială și prevenția
28.10.2026
17:54
561
MDED a consultat publicul privind pozițiile de negociere pentru aderarea la UE
28.10.2026
17:51
642
Navă de containere lovită de drone în largul Bulgariei; echipajul a ajuns la țărm
28.10.2026
17:34
622
Lavrov urmează să reprezinte Rusia la reuniunea miniștrilor de Externe ai G20 din Atlanta
28.10.2026
16:41
600
Cinci răniți, inclusiv un copil, după un atac cu dronă la Harkov; incendiu pe aproape 2.500 de metri pătrați
28.10.2026
16:30
701
Coliziunea trenurilor de mare viteză din Spania: 64 de morți și 179 de răniți, Pedro Sanchez urmează să ajungă la Urda
28.10.2026
15:52
655
Claudiu Năsui și ambasadorul Ucrainei au discutat despre cooperarea economică bilaterală
28.10.2026
15:47
567
Chișinăul găzduiește o conferință internațională despre riscurile agricole
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
Actualitate
Parteneri
Stiri
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri