PSIHOTERAPEUT // Bărbatul întreținut: profitor sau circumstanțe?
7346
sursa: google.ro Cum departajăm bărbații echilibrați, dar care poate au un moment mai greu, de cei care își caută o femeie cu bani, pe scurt de bărbații întreținuți? Despre profitori și relația în care femeia este finanțatorul principal…
Ne plac bărbații care știu să aprecieze o femeie cu o carieră mai importantă decât a lor, dar cum departajăm susținătorii egalității de… profitori?
Alex Căciuloiu: În sine, respectul pentru cariera partenerei presupune conștientizarea valorii pe care aceasta o aduce în domeniul în care activează și aprecierea efortului și muncii depuse în acest sens.
În fapt, când un bărbat își respectă partenera care are mai mult succes în carieră decât el însuși, nu face decât să fie dispus să înțeleagă cu adevărat investiția de resurse a partenerei sale și să i le aprecieze pe măsura lor.
Parteneriatul nu înseamnă competiție, iar dacă uneori aceasta apare, un bărbat care își susține partenera, va fi acela capabil să facă diferența între propriile capacități și cele ale partenerei, între oportunitățile personale și cele ale celeilalte persoane.
Susținătorul este cel care se va implica constant în relație, fiind ofertant și flexibil în legătură cu nevoile partenerei sale, indiferent de nivelul de succes al acesteia.
Va căuta soluții la provocările cu care se confruntă aceasta în carieră și va fi proactiv în a lua asupra sa sarcini domestice pentru a permite partenerei să aloce mai multă energie pentru situațiile urgente profesional.
Profitorul, pe de altă parte, nu este interesat să preia responsabilități în relație sau de la partenera sa, el fiind mai degrabă interesat de beneficiile pe care relația, statutul sau succesul partenerei i le aduc.
Poate apărea o implicare pe modelul „schimb la schimb, partenerul care își oferă mai puțin susținerea solicitând anume beneficii care țin de succesul profesional al partenerei.
Care sunt principalele trăsături ale unui bărbat care acceptă să fie întreținut de o femeie?
A.C.: Bărbații care caută și își doresc să fie întreținuți de partenere se pot manifesta diferit în exterior, în acord cu unicitatea personală.
De fapt, în interior, bărbații care doresc să fie întreținuți, sunt mai degrabă în contact cu o serie de nevoi simbiotice (de a fi îngrijiți, ocrotiți, iubiți, acceptați, valorizați ș.a.m.d.) și mai puțin cu nevoi de autonomie, referitoare la utilizarea și dezvoltarea propriilor capacități.
În acest fel, este posibil ca acești bărbați să fie mai puțin centrați pe proiecte personale și profesionale și mai degrabă pe construirea de relații de iubire, să valorizeze femeile pentru capacitățile lor practice și proactive sau să încurajeze partenera în validarea lui ca vulnerabil sau necunoscător.
Există anumite comportamente specifice ale bărbatului pierde-vară, în așteptarea unei „salvatoare”?
A.C.: În cazul în care există o intenție conștientă a unui bărbat în identificarea unei partenere care să îl „adopte”, acesta va ști foarte bine ce caută.
Acest tip de dinamică de cuplu este căutat doar dacă persoana respectivă a mai experimentat-o în trecut (în alte relații parteneriale și, cu siguranță, în propria familie), așa încât bărbatul care așteaptă o femeie care să îl salveze va cunoaște și recunoaște femeia dispusă să își asume acest rol.
Din păcate însă, motivul pentru care un bărbat sau o femeie care își caută un partener salvator reușește să îl găsească este pentru că există și în cealaltă persoană o funcționare nesănătoasă.
Cu alte cuvinte, o persoană nu va fi primită pentru a fi salvată sau întreținută decât dacă celălalt sau cealaltă nu dorește asta mai mult sau mai puțin conștient.
Cum procedăm când partenerul rămâne constant fără serviciu și mai des șomează decât muncește? Când ar trebui să spunem „stop”?
A.C.: Motivele pentru care apare această situație, pot fi foarte diverse și, de cele mai multe ori, nu țin doar de dorințele sau capacitățile partenerului de cuplu.
Înainte de a lua o decizie legată de întreruperea relației, este important de înțeles dacă partenerul fie nu își dă interesul, fie nu dorește să lucreze (și dacă, da, din ce motive?) și ce conduce la întreruperea colaborărilor sale.
Răspunsurile sale pot clarifica dacă este vorba despre o lipsă de energie, despre depresie, dacă își dorește să își schimbe zona de activitate sau dacă își dorește o pauză profesională.
După excluderea tuturor motivelor, dacă partenera este convinsă că el vrea să se bazeze financiar doar pe eforturile ei, poate lua o decizie în acord cu ceea ce simte potrivit pentru ea.
Ce trăsături au femeile care acceptă să își susțină partenerul – uneori chiar și atunci când propria situație financiară nu este una fericită?
A.C.: Este important să delimităm situațiile în care este necesară susținerea partenerului și felul în care aceasta poate fi oferită.
Dacă vorbim despre o perioadă de criză, când susținerea financiară este foarte importantă, aceasta este firească și de dorit într-un cuplu sudat.
În cazurile în care partenera își susține financiar partenerul care ar putea, însă nu dorește, să se implice financiar, vorbim despre o relație în care partenera este dispusă să își dea la o parte din propriile nevoi pentru a-și manifesta capacitățile de supraviețuire sau îngrijire.
Renunțarea la propriile nevoi, obișnuința compromisului, centrarea exclusiv pe celălalt cu iluzia că sacrificiul în cuplu este cel care aduce împlinirea sau echilibrul sunt, și în acest caz, urmări ale unor experiențe personale timpurii, pe care aceste femei le aduc cu sine în relație și care se activează, dacă există contextul potrivit.
Care sunt limitele sănătoase într-o relație în care femeia câștigă mai bine?
A.C.: Chiar și atunci când cei doi parteneri decid să păstreze banii „la comun”, realitatea faptului că unul dintre ei câștigă mai bine, rămâne neschimbată.
Dacă vorbim despre „limite sănătoase, dreptul fiecăruia la suma comună” este important să fie stabilit de parteneri într-o discuție directă și clară, așa încât fiecare să își poată asuma de la început ceea ce înseamnă limita confortabilă pentru sine și celălalt.
În cazul în care câștigurile nu sunt ținute „la comun”, fiecare are dreptul să se bucure așa cum decide de propriile reușite.
Alex Căciuloiu, psihoterapeut
Sursa: psychologies.ro
31.01.2019
17:20
3963
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
31.01.2019
14:19
3593
Bărbatul care trebuie să bea 20 de litri de apă PE ZI că să supraviețuiască!
22.01.2019
18:04
6807
Mesajul viral postat de un bărbat când a aflat că fosta lui soție se mărită din nou. „Avem trei copii frumoși și am avut un divorț amar”
28.12.2018
18:05
2982
Ce a PĂȚIT bărbatul care a vrut să ia de nevasta două femei care arată exact la fel
28.12.2018
15:01
3073
Nimeni nu îl crede atunci când își dezvăluie vârsta din buletin. Cum reușește acest bărbat să arate ca un adolescent?
19.12.2018
20:03
4589
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
19:04
5276
PSIHOTERAPEUT // Despre evitare în cuplu. Te iubesc, dar te evit…
13.12.2018
17:05
3115
IEȘIT DIN COMUN // Un bărbat are două iubite: „Vrem să ne căsătorim toți trei!”
05.12.2018
12:47
2361
Ce a hotărât instanța în cazul bărbatului care voia să devină cu 20 de ani mai tânăr
30.11.2018
09:02
3354
Bărbatul care și-a UCIS întreaga familie, apoi a pozat în tatăl distrus de durere, primește zeci de scrisori de la ADMIRATOARE
21.11.2018
19:03
2688
VIDEO // Un bărbat s-a însurat cu o păpușă, în cadrul unei ceremonii bizare
15.11.2018
20:02
2788
SINISTRU! // S-a trezit la propria înmormântare
15.04.2026
01:17
214
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
307
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
458
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
375
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
377
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
396
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
394
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
444
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
493
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
14.04.2026
17:47
489
Amazon cumpără Globalstar cu 11,57 miliarde de dolari pentru a-și întări afacerea de sateliți și a concura Starlink
14.04.2026
17:37
486
Războiul din Iran a îmbogățit Moscova: 19 miliarde de dolari a câștigat Rusia din exportul de petrol în luna martie
535
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
14.04.2026
16:47
499
Lucid Motors își numește noul CEO și primește peste 700 de milioane de dolari de la Uber și fondul saudit
14.04.2026
15:35
500
6.800 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de limba română din Programul național 2026-2028
14.04.2026
15:06
706
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
510
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
14.04.2026
13:42
548
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
615
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
704
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
861
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
635
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
779
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
860
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
842
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
831
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
790
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.06
1 RON
3.95
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














