„Promo-Lex” recomandă aplicarea sistemului MIXT „NU mai devreme de alegerile din 2022”
1547
Sistemul electoral mixt ar trebui aplicat cel devreme la alegerile din 2022 și doar după înlăturarea deficiențelor semnalate anterior de Asociația „Promo-Lex”, este recomandarea experților de la această organizație pentru autoritățile de la Chișinău.
Printre deficiențele subliniate de „Promo-Lex” se numără criteriile de formare a circumscripțiilor, oportunitatea utilizării resurselor administrative pentru alegeri, delegarea candidaților pentru constituirea consiliilor electorale de circumscripție și competența teritorială de soluționare a litigiilor electorale pe teritoriul circumscripțiilor uninominale.
Analiza publicată de „Promo-Lex” vizează efectele care pot apărea în legătură cu implementarea sistemului electoral mixt, în special în cadrul circumscripțiilor uninominale, în varianta în care au fost trasate hotarele acestora de către Comisia Specială constituită în acest sens. Ulterior, Hotărârea de Guvern a fost votată pripit, fără ca să fie soluționată sesizarea depusă la Curtea Constituțională, dar și problema votării de către studenți.
„Șirul de probleme cu privire la schimbarea sistemului este prea mare ca alegerile parlamentare din 2018 să aibă loc în baza acestuia. Astfel, Asociația „Promo-Lex” recomandă Parlamentului să modifice Legea nr. 154/2017, astfel încât implementarea sistemului mixt să aibă loc cel devreme la alegerile parlamentare din 2022 și doar după ce vor fi înlăturate lacunele, iar cetățenii vor fi mai bine informați despre această schimbare”, recomandă experții electorali.
Deși legea stabilește că numărul alegătorilor dintr-o circumscripție este cuprins între 55.000 - 60.000, iar devierea numărului de alegători între circumscripţiile electorale uninominale nu trebuie să depășească 10%, între 15 și 30 circumscripții sunt constituite cu abatere de la marja de 10% stabilită de lege, constată „Promo-Lex”.
Totodată, experții spun că și cazurile de folosire a resurselor administrative în campania electorală nu sunt destul de clar reglementate de lege: „Dacă observăm faptul că anumiți primari și consilieri raionali au apartenență la anumite partide parlamentare, am putea intui că aceștia își vor exprima susținerea pentru candidați specifici la fotoliul de deputat. În acest sens, există riscul ca aceștia „să-și ajute” colegii de partid, prin folosirea resurselor și pârghiilor administrative pe care le au la dispoziție”.
„Promo-Lex” constată și probleme la formarea consiliilor electorale de circumscripție. Potrivit legii, membrii consiliilor electorale de circumscripție sunt propuși de către judecătorii, consiliile raionale și Adunarea Populară a Găgăuziei, dar și de către partidele politice. Dat fiind că circumscripțiile se formează în baza mai multor localități, nu este clar care consiliu raional anume (din cele incluse în circumscripție) poate propune candidați pentru consiliile electorale de circumscripție, iar aceeași situație am putea-o întâlni în cazul judecătoriilor.
Amintim că sistemul mixt a fost aprobat în această vară de democrați, socialiști și popular-europeni, în pofida faptului că Comisia de la Veneția nu a recomandat schimbarea sistemului mixt. Astfel, la alegerile parlamentare din 2018, 51 de deputați vor fi aleși în circumscripții, iar 50 - pe liste de partid.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















