„Proeuropeanul” Stoianoglo ignoră cele 80 de MILIOANE de euro obținute de Chișinău pentru a scoate Transnistia din întuneric și acuză guvernarea că ar „suci mâinile” Tiraspolului: Soluția nu e șantajul, blocada sau oprirea gazului și electricității
3913
Chișinăul ar încerca să reintegreze R. Moldova prin „sucirea mâinilor” regimului separatist de la Tiraspol, prin șantaj și oprirea gazului și a electricității în regiune, a acuzat fostul candidat la alegerile prezidențiale și fondatorul blocului „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unei emisiuni televizate.
În opinia lui Stoianoglo, impunerea unor condiționalități Tiraspolului, inclusiv scoaterea posturilor de control ilegale, eliberarea deținuților politici, dar și acceptarea în rețelele de cablu a posturilor Moldova 1, TVR Moldova, Jurnal Tv, Pro Tv, Noroc Tv sau Tv8, ar fi contraproductiv.
„Nu vom reintegra republica, dacă sucim mâinile cuiva, dacă punem ultimatumuri. Noi niciodată nu vom reintegra țara așa. Se înșală cei care cred că putem pune Transnistria într-o situație neplăcută și să o forțăm să accepte acest proces. Aceste chestiuni trebuie să fie soluționate și acceptate de bunăvoie, la masa negocierilor, prin realizarea proiectelor comune. Dar nu pe calea stabilirii unei frontiere, instalarea de sârmă ghimpată”, a spus Stoianoglo.
Mai mult, reprezentantul blocului „Alternativa”, care se declară proeuropean, acuză voalat Chișinăul că ar fi provocat criza energetică din stânga Nistrului.
„Soluția nu e șantajul, blocada, barierele sau oprirea gazului și electricității”, a adăugat Stoianoglo.
De asemenea, fostul candidat la funcția de președinte crede că înainte de venirea Partidului Acțiune și Solidaritate la guvernare, atunci când Tiraspolul șantaja Chișinăul și comitea mai multe abuzuri, dialogul ar fi fost mult mai bun.
Citește și: VIDEO // Guvernul face o derogare de la lege, pentru ca cetățenii din stânga Nistrului să nu rămână în frig. Transnistria urmează să fie asigurată cu gaze doar pentru 16 zile. „Dacă livrările vor depăși 3 milioane de m3 pe zi, atunci vom impune taxe”
„Important nu e să forțezi, ci să creezi condiții pentru reunificare. Problemele se soluționează prin dialog, care, din păcate, nu are loc în ultimii patru ani la nivelul conducerii de stat. Astăzi, relația cu Tiraspolul se rezumă la dialogul dintre negociatorii și rezolvarea unor probleme umanitare. Înainte de asta a existat dialog la nivel guvernamental și prezidențial. Era dificil, uneori fragmentat, dar chiar și cea mai fragilă pace e mai bună decât confruntarea. Trebuie să găsim puncte de tangență cu Tiraspolul”, a conchis Stoianoglo.
Citește și: Blocada INFORMAȚIONALĂ din Transnistria a fost spartă. TVR Moldova poate fi urmărit, în PREMIERĂ, la Tiraspol. Mai multe posturi TV de la Chișinău sunt accesibile cetățenilor din stânga Nistrului: „E foarte bine ca oamenii să aibă alternativă”
Amintim că „Gazprom” a sistat unilateral de la 1 ianuarie livrarea gazelor în Transnistria, deși există un contract valabil până în 2026. Din acest motiv, cei peste 350 de mii de cetățeni din stânga Nistrului au stat o lună fără căldură și prin întuneric. La finele lunii ianuarie Uniunea Europeană, la cererea Chișinăului, a acordat un ajutor de urgență de 20 de milioane de euro pentru procurarea gazelor în regiune. UE a pregătit un alt pachet de 60 de milioane de euro pentru a asigura livrările de gaze până aproape de finalul sezonului de încălzire, însă regimul separatist de la Tiraspol, controlat de Rusia, a refuzat oferta.
Ulterior, Tiraspolul a procurat două zile peste 5 000 000 de metri cubi de gaze de pe Bursa Română de Mărfuri, la prețul de 700 de euro mia de metri cubi. Actualmente, gazul în regiune este livrat de o firmă din Ungaria și e plătit de un offshore din Dubai.
28.02.2025
15:13
3523
Dosarul „Laundromat” NU este MACULATURĂ, așa cum afirma ex-procurorul general Stoianoglo. Un fost JUDECĂTOR a fost recunoscut vinovat pentru legiferarea spălării a 1,2 MILIARDE de dolari, însă a scăpat basma curată
24.02.2025
14:43
2362
Fugarul Platon este așteptat cu martorii săi în fața instanței de judecată: „Având intenția de a sustrage mijloace financiare de la BEM, Platon a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari”
21.02.2025
11:30
3065
VIDEO // Capăt de drum pentru cariera politică a lui Stoianoglo? Fostul procuror general ar fi făcut „demersuri umanitare” pentru eliberarea unor TRAFICANȚI și ar fi vrut s-o aducă acasă din Rusia și să o ELIBEREZE pe sora lui Platon
04.02.2025
11:45
15580
VIDEO // Tarifele la energia electrică urmează să scadă până la 2,34 de lei/kWh. Premierul Recean a anunțat beneficiile noului pachet financiar oferit de UE. „Când falșii prieteni închid gazul, prietenii adevărați europeni deschid brațele”
03.02.2025
14:14
5333
„Proeuropeanul” Stoianoglo nu iartă DIASPORA occidentală pentru votul de la prezidențiale? Fondatorul Blocului „Alternativa” îi vrea la vot doar pe cei care se înregistra prealabil: „Tot ce se întâmplă aici trebuie să-i determine să gândească altfel”
31.01.2025
15:15
3642
Reacția lui Dodon, după ce a fost ABANDONAT de Ceban, Chicu, Stoianoglo și Tkaciuk: „La toamnă, la alegeri, să numărăm efectele deciziilor și acțiunilor noastre”
13.01.2025
14:27
4892
Perdantul Stoianoglo critică partidele și ANUNȚĂ ceva „ce nu s-a mai făcut până acum” în R. Moldova
10.01.2025
12:52
5066
Stoianoglo își asumă rolul de LIDER al opoziției: „În fața noastră e o guvernare fără lesă și fără BOTNIȚĂ. Voi conduce cetățenii moldoveni spre o victorie pe care o merită”
26.12.2024
15:57
5412
Stoianoglo, considerat candidatul ascuns al Kremlinului la prezidențiale, îl dă la o parte pe socialistul Dodon și inițiază un „DIALOG larg” cu forțele de opoziție, pentru a prelua PUTEREA în R. Moldova după alegerile parlamentare
29.10.2024
16:59
3585
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
15.03.2026
00:04
20
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
331
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
445
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
466
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
606
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
568
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1498
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
563
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
611
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
897
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
791
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
872
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
711
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
801
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
668
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
724
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
690
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
812
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
725
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
722
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
802
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
845
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
805
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
793
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
915
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














