Procurorul general nu-și pune mari speranțe în DEPOZIȚIILE lui Ilan Șor în dosarul „furtul miliardului”: „Nu avem nimic împotrivă ca banii să fie ÎNTORȘI. El vrea niște condiții speciale pentru el…”
3637
Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu-și pune prea mari speranțe în depozițiile pe care ar intenționa să le depună în fața procurorilor Ilan Șor, unul dintre principalii figuranți în furtul miliardului.
În opinia procurorului general, Șor ar vrea să inducă în eroare ancheta, în condițiile în care a oferit de mai multe ori depoziții și de fiecare dată acestea au fost diferite.
„Noi nu avem nimic împotrivă ca banii să fie întorși. Noi susținem asta, dar condițiile de întoarcere a banilor trebuie discutate cu Banca Națională a Moldovei. Din câte înțeleg eu, domnul Șor nu e gata acum să întoarcă banii. El vrea niște condiții speciale pentru el”, a declarat astăzi Stoianoglo, după ce Ilan Șor s-a oferit să dea detalii despre furtul miliardului în planul Parlamentului, dar și în fața procurorilor.
Stoianoglo susține că a studiat scrisorile expediate de Șor Procuraturii Generale, doar că acesta nu a indicat nicăieri modul în care „intenționează să acopere prejudiciul pe care l-a făcut”.
„El vrea încheierea unui acord, conform căruia o să poată transfera banii în 10-15 ani... După mine este imposibil acest lucru. Eu așa am înțeles, nu am avut posibilitatea să discut cu el. Eu am mai auzit de mai multe ori că el vrea să dea depoziții, iar noi nu vrem. Asta nu corespunde adevărului. Noi suntem gata să audiem orice persoană, care poate prezenta informații în dosarul „furtul miliardului”. Dar vrem informații adevărate, confirmate prin probe. Noi nu vrem informații care ar pune în pericol mersul anchetei. Până acum domnul Șor a dat de multe ori depoziții și, cu regret, de fiecare dată diferite. La fiecare perioadă depunea depoziții diferite”, a conchis Stoianoglo.
06.10.2025
15:03
26.09.2025
10:30
22.08.2025
16:28
19.08.2025
12:06
19.08.2025
11:23
15.08.2025
13:58
15.08.2025
13:21
15.08.2025
09:40
14.08.2025
16:05
12.08.2025
17:05
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















