Procurorii și CNA în acțiune: Anchete masive în Chișinău și Comrat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic, 17 suspecți în vizor
2158
În colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii mun. Cahul, ofițerii CNA desfășoară acțiuni de urmărire penală în sudul țării, într-o cauză penală ce vizează finanțarea ilegală a unei formațiuni politice. Perchezițiile au loc în municipiul Comrat și au ca țintă mai multe adrese, inclusiv instituții publice. Până în acest moment, patru persoane au fost reținute și urmează să fie plasate în izolatorul CNA. În total, 17 persoane sunt incluse în investigație, fiind suspectate de implicare în acțiuni ilegale legate de finanțarea neconformă a unui partid politic.
Potrivit probatoriului colectat de CNA și procurori, persoanele sunt bănuite că ar fi implicate în oferirea de fonduri financiare unor activiști politici pentru organizarea de activități cu caracter electoral. În plus, au fost documentate cazuri de plată a salariilor în plic pentru activiștii formațiunii și episoade de colectare a semnăturilor pentru susținerea unui politician, contra plată.
Menționăm că acțiunile procesual-penale sunt în desfășurare. Orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















