La doi ani // Primul ZÂMBET al Deliei, fetița care a fost nenorocită la naștere
6912
După doi ani de așteptare, nopți nedormite, muncă enormă, stres și speranță, familia Berari se bucură de încă un an al fetiței lor. Delia, micuța care s-a născut cu probleme grave de sănătate, din cauza medicilor care au asistat nașterea, va împlini vineri vârsta de doi anișori.
Zâmbet și progrese remarcabile
Chiar dacă în urmă cu doi ani medicii din R. Moldova nu i-au oferit nicio speranță de viață, deoarece micuța nu auzea, nu putea înghiți, nu zâmbea, nu plângea, suferea de epilepsie și paralezie cerebrală, acum Delia progresează pe zi ce trece. În urmă cu două săptămâni, fetița a zâmbit pentru prima dată. „Se juca cu frățiorul ei când a zâmbit pentru prima dată. După aceasta, a început să zâmbească mai des, o dată sau de două ori pe zi”, ne spune Diana Berari, mama fetiței, plină de emoții și fericire.
Fără crize de epilepsie
După mai bine de șapte luni de tratamente și examinări în Italia, micuța Delia a înregistrat progrese extraordinare. Fetița nu mai face crize convulsive, iar creierul este mai liniștit. De asemenea, încearcă anevoios să apuce jucăriile și orice obiect are alături. „S-a îmbunătățit vederea la ochiul stâng. Dacă în primul an nu dormea si era foarte agitată noaptea, de o lună deja și-a creat un program de somn. Doarme binișor și se trezește abia la ora 5-6 dimineață. Nici nu mai vomită ca înainte și nu mai face crize convulsive. Am trecut și la un alt model de sondă, care este direct în burtică, cu ea este mult mai ușor s-o alimentăm”, ne poveștește Diana Berari. Mama fetiței spune că toată familia îi acordă multă atenție, iar acest lucru îi dă puteri Deliei. Frățiorul Mihăiță nu o lasă din brațe, se joacă și o umple de pupici.
Delia este „miraculoasă”
Părinții spun că, datorită Deliei, au învățat să se bucure de toate lucrurile mărunte din viață. „Fiecare mișcare și progres ale Deliei sunt ca o luminiță și un cadou pentru noi. Delia încearcă să producă și sunete, chiar dacă specialiștii ne-au spus că ea aude doar anumite frecvențe. Medicii din Italia spun că așteaptă progrese mai mari, iar rezultatele sunt foarte bune. Tot ei ne-au spus că fetița noastră este miraculoasă”, a mai adăugat mama micuței. Familia Berari preconizează în august încă o vizită în Italia, pentru a schimba sonda alimentară a fetiței. De asemenea, vor continua terapiile de recuperare.
Procesul cu Medpark, pe loc
Amintim că, în urmă cu doi ani, pentru că nu i-a fost acordată asistența necesară la naștere, deși a plătit bani grei într-o clinică privată, Diana Berari a născut un copil cu probleme grave de sănătate. Deși au acționat în judecată Spitalul Internațional „Medpark”, ancheta bate pasul pe loc. Avocatul spitatului a fost împotriva expertizei medico-legale și face tot posibilul pentru amânarea cazului, zic părinții fetei. „Medpark tărăgănează procesul de judecată. Până acum, am avut doar două ședințe depline, restul au fost amânate pentru diferite argumente banale. La ultima ședință am cerut să facem expertiza medico-legală, iar avocatul lor a fost total împotrivă. Totuși, judecătorul a luat decizia ca aceasta să fie facută. Chiar dacă noi am solicitat să o facem în România, avocatul de la Medpark iarăși a fost împotrivă. El sustine ca mai întâi trebuie făcută la noi și după aceea putem merge peste hotare. Acum așteptăm o nouă ședința de judecată”, explică Diana Berari.
Familia Berari mulțumește tuturor persoanelor cu suflet mare care le-au fost alături, i-au susținut și i-au încurajat în toată această perioadă.

13.08.2015
16:38
2858
Medicii acuzați de malpraxis vor sta la ÎNCHISOARE
02.04.2015
12:58
8023
Medpark LANSEAZĂ „Echipa Mobilă” - serviciu de asistență medicală la domiciliu
01.04.2015
13:43
6171
PROMOȚIE // Maternitatea Medpark – prima ta alegere. Grijă și protecție pe toată durata sarcinii
23.10.2014
10:59
4609
VIDEO // „La Medpark, cu o viaţă nouă, ajutăm două” - Încă 28 de familii se bucură de daruri pentru nou-născuți
17.10.2014
10:16
3168
Donează sânge! Susține campania Medpark: „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”
29.09.2014
09:59
4766
CAMPANIE Medpark // Consultații GRATUITE pentru pacientele cu fibrom uterin
24.07.2014
15:53
4385
VIDEO // Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”
15.07.2014
09:50
4705
VIDEO, FOTO // Medpark continuă să SUSȚINĂ mamele cu mulți copii
25.06.2014
12:21
4049
Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”
03.06.2014
11:25
4476
„Medpark” lansează CAMPANIA de informare „AJUTĂ-NE SĂ-ȚI PROTEJĂM INIMA”
21.05.2014
10:28
4496
VIDEO // Medpark a organizat un schimb de experiență pentru 150 de cardiologi din republică
02.04.2014
12:12
3825
VIDEO // Campania „La Medpark, cu o viață nouă ajutăm două” continuă
13.05.2026
17:04
171
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
287
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
341
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
302
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
381
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
328
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
324
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
372
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
382
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
453
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
518
Horoscopul zilei 13.05.2026
572
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
649
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
547
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
630
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
625
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
607
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
640
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
610
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
538
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
812
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
12.05.2026
18:52
696
Maia Sandu merge la Nisporeni: discuții cu primarii și cetățenii despre proiecte locale și siguranța copiilor online
12.05.2026
18:17
596
Startupul Exaforce atrage 125 milioane de dolari pentru a dezvolta AI care detectează și blochează în timp real atacurile cibernetice
12.05.2026
17:42
620
Compania Instructure, forțată să negocieze cu hackerii ShinyHunters după două atacuri și furtul datelor a sute de milioane de elevi și angajați
12.05.2026
16:48
626
TikTok lansează TikTok GO și vrea să transforme videoclipurile virale de travel în rezervări directe în aplicație
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.17
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














