Primul președintele al CNOS, despre DOPAJ. „Pe aceeași greblă”

Știrea de la finele primei decade din ultima lună a anului a trecut neobservată. Sau poate mai degrabă, aflându-ne în așteptarea confirmării, noutatea nu mai conținea elementul de surpriză…

Din nou - pe greblă. Pe aceeași greblă. Doar că mai apăsat și cu consecințe greu de suportat. Rusia megalomană nu a tras învățămintele de la Rio și a recidivat penibil. Prinsă cu ocaua, Agenția Mondială Antidoping (WADA) taxează dur pentru trișare la nivel de stat. În următorii patru ani, statul cu mari și merituoși campioni nu va mai fi admisă nici la Jocurile Olimpice, nici la Campionatele Mondiale sau alte mari concursuri calendaristice internaționale, neavând nici dreptul de găzduire. Mai sunt și alte sancțiuni pe care admiratorii sportului le cunosc deja. De fapt, ce s-a întâmplat?

Laboratorului RUSADA din capitala rusă și Soci i-a fost retrasă licența. Peste o mie de sportivi de pe întinsul imperiu au fost direct conectați la falsificări, inclusiv 12 medaliști la Jocurile Olimpice de la Soci. Conform ultimelor investigații, Comisia Mclaren depistează 643 de probe schimbate. Mclaren trage linia: „Acesta a fost un sistem de stat cu multe nivele, care funcționa prin Ministerul Sportului și FSB, în laboratoarele din Moscova și Soci. Era utilizată o metodă perfectă, care le permitea atleților ruși să evolueze fără a fi pedepsiți pentru utilizarea dopajului”. Fapt pe care îl recunoaște și dublul campion olimpic, înotătorul Denis Pankratov: „Noi încălcăm toate legile câte sunt. Mințim în permanență, spunem numai minciuni. Dați la o parte statul din sport! Nu sportivii sunt de vină, ci statul rus care îi bagă pe toți în schemele dopajului. E un fapt instituționalizat”.

Să reținem acest termen – instituționalizarea dopingului. Pentru că veți spune: dar parcă americanii nu se dopează? Ba da. Doar că în Statele Unite celui prins nu i se acoperă frauda, ci e băgat pe bune la pușcărie. Așa cum s-a întâmplat cu tripla campioană olimpică Marion Jones, câștigătoare la probele regale ale sprintului 100 m, 200 m și 4x100 m, pe care am văzut-o la Sydney în anul 2000.

Și asta ține nu numai de țara Unchiului Sam. Procurorul general al Chinei declara la o conferință pe tema dopajului: „La noi, în China, recurgerea la dopaj se egalează cu terorismul”...

Or, în cazul concret al Rusiei e altceva, cu totul altceva. Producerea în serie a campionilor e la evidență de stat. Iar schemele de dopare funcționează impecabil și controlat sub supravegherea celor mai „competente” organe.

Însă, unde dai și unde crapă, căci multe se configurează ca o țesătură plină de suspans, o adevărată saga a la James Bond. Nu vom intra în detalii, dar scenariul conține epizoade cu urmăriri de detectiv.

După fuga în ianuarie 2016 a lui Rodcenkov în SUA, șeful RUSADA de atunci, devenit principalul informator WADA și considerat acasă trădător, urmează două morți stranii și neelucidate. Este vorba de Nikita Kamaev, directorul executiv RUSADA, și Veaceslav Sinev, președintele Consiliului Executiv RUSADA. Unul avea 52 de ani, iar altul 50 de ani. Amândoi, deși nimeni din apropiați lor, nu-și aminteau să fi suferit de boli coronariene, au decedat în urma unor subite și foarte suspecte infarcte extinse... Despre Rodcenkov se spune că, după fuga sa în America, din frica să nu fie prins sau lichidat de infiltrații cu ochi albaștri, a recurs la operație plastică facială și numai este de recunoscut…

Nu-i așa? Cât de departe s-a ajuns și cât de mult s-a schimbat fața sportului de performanță! Or, dacă ne gândim la întorsătura lucrurilor, lupta pentru medalii are deja alt preț. Mult mai scump. Mai scump și decât aurul... Uneori prețul lor este chiar viața.

Credibilitatea actului de fair play nu valorează mai mult decât o lozincă perimată și des repetată. Cel care primește după competiție distincția pe podiumul de premiere ar trebui mai întâi să treacă verificările la poligraf, dacă nu cumva și detectorul de minciuni ar putea să fie păcălit… Pentru că, după ce fanfarele solemnităților de decorare amuțesc, azi, medaliile câștigate sau pierdute sunt contestate în tribunale cu procurori, judecători și martori… Iar competiția, elementul ludic, nu e decât precedarea, moto-ul, prologul dezbaterilor în justiție care are ultimul cuvânt.

Ar fi însă incorect să turnăm toate în ceaunul rușilor, altfel ar trebui să ne îndoim și de campionii de ieri care s-au produs în perioada URSS. Experiența trișărilor are istorie, nu?

Înainte de Jocurile Olimpice de la Seul în 1988, prințul de Merode, președintele Comisiei medicale a CIO, pe care am avut onoarea să-l cunosc personal și să discut patru ani mai târziu, avertiza despre pericolul endemiei dopajului, dar și a limitelor organismului uman la efortul de intensitate: „Sunt extrem de periculoase efectele întârziate ale tratamentelor fortificatoare cu anabolizanți – acestea reflectându-se mai târziu în grave dereglări ale sistemului glandular și cardiovascular, care duc la anxietate, căderi depresive, halucinații și chiar tentații de suicid. Nici măcar oxigenarea propriului sânge prin conservare și retransfuzie nu ajută în trei din zece cazuri. Nici mărirea duratei și intensității de efort nu e o soluție. Există un punct, pe care organismul uman nu-l poate depăși prin suprasolicitare, oricât de mare ar fi dorința sportivului. Problema nu rezidă în capacitatea volitivă de a mări orele de antrenament, ci de a nu forța organismul să se ruineze ca și motorul supraîncălzit…”Cum s-ar spune, mai clar nu se poate!

Și aici nu este numai problema instituționalizării dopajului în Rusia. Medalia are și revers. Lumea modernă vrea spectacol, record, senzație. Și fără stimulente practic e imposibil să atingi piscurile necucerite încă. Se pare că însăși WADA creează probleme prin politica-i permisivă de a formaliza administrarea pentru așa-numiții astmatici sau hiperactivi, tratamente medicale, care de fapt conțin substanțe dopante. Astmaticii schiori norvegieni nu sunt numiți decât dopercomanda, iar marii campioane de la Rio - gimnastei americane Simone Bailes - i s-a permis să i se administreze un calmant contra hiperactivității. Cam pentru așa ceva, (pseudoefedrină) tot în 2000 româncei Andreea Raducanu i-a fost retrasă medalia de aur de campioană absolută…

Încâlcite sunt firile acestei istorii. Și nimeni încă nu-i poate prezice finalul. Așa sau altfel, marea performanță a ajuns la răspântia hamletiană „To be or not to be!”.

Desigur, am dori să sperăm că aceste momente pentru viitorul sportului mare sunt trecătoare.

E doar un impas ca atâtea altele.

Dacă nu o fi o fundătură.

Text de Efim Josanu, primul președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din R. Moldova