Primele CONDAMNĂRI în cazul lui Andrei Brăguță, tânărul ucis în bătaie în penitenciar acum aproape doi ani: Polițiștii care au ajuns la închisoare
3108
Judecătoria municipiului Chișinău a anunțat, ieri, primele condamnări în cazul lui Andrei Brăguță, tânărul de 32 de ani care a decedat pe 26 august 2017 în Penitenciarul nr. 16, după ce a fost bătut crunt.
Brăguță a fost reținut pentru o încălcare în trafic și, deși suferea de o boală psihică, a fost încarcerat și bătut, fără ca oamenii legii să întreprindă măsuri.
Avocații de la Asociația „Promo-LEX” anunță că instanța de judecată a decis condamnarea polițistului Orbu pentru tratament inuman și degradant la închisoare pe un termen real de 4 ani, a polițistului Șapteboi la închisoarea pe un termen de 5 ani, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă, iar polițistul Isachi a fost achitat.
Totodată, instanța a decis condamnarea codeținuților lui Andrei Brăguță pentru că i-au ărovocat acestuia vătămări corporale medii și a stabilit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 5 ani, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă în privința la trei codeținuți.
CITIȚI și Avocații rudelor tânărului decedat în penitenciar arată o poză în care Brăguță avea, în detenție, buzele însângerate: „Este un caz care relevă problemele de sistem”
În ceea ce privește alt codeținut, care își ispășește în prezent pedeapsa cu închisoarea, a fost stabilită pedeapsa cu închisoarea pe un termen real.
Asociația „Promo-LEX” și familia lui Andrei Brăguță consideră că învinuirea a probat existența faptelor de tortură comise în privința sa, iar apărătorii vor ataca sentința cu apel, cu solicitarea de a aplica pedepse mai dure în privința colaboratorilor Poliției care au admis fapte de tratament inuman și degradant. De asemenea, va fi solicitată aplicarea unei pedepse mai dure în privința codeținuților lui Brăguță.
„Cazul lui Andrei Brăguță este unul complex care evidențiază probleme de sistem legate de: reținerea persoanei, comportamentul și gestionarea cazurilor cu implicarea persoanelor cu dizabilități, aplicarea abuzivă a măsurii preventive și de arest, tortura și tratamentul inuman și degradant în detenție, calitatea asistenței medicale, ineficiența mecanismului de raportare a faptelor de tortură, calitatea slabă a asistenței juridice prestate de unii avocați. Prin acțiunile tuturor participanților în proces, aceste probleme au fost reconfirmate. Este vital ca problemele constate în acest caz să fie soluționate în mod prioritar”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Promo-LEX”.
Amintim că Andrei Brăguță a decedat pe 26 august 2017 în Penitenciarul nr. 16, la câteva ore după ce a fost adus din Izolatorul de detenție preventivă a Poliției. Acolo, tânărul de 32 de ani a ajuns pe 15 august curent, după un conflict în trafic cu agenții de patrulare. Inspectoratul General al Poliției a declarat că Brăguță ar fi fost bătut de colegii de celulă, pentru că avea un comportament agresiv, în timp ce unul dintre deținuți a acuzat că el a fost adus în celulă fiind deja bătut de polițiști.
01.04.2026
18:18
84
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
16:51
329
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
11:54
525
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:15
342
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:01
445
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
31.03.2026
20:44
655
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
16:20
768
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
12:57
755
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
10:31
846
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1575
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
01.04.2026
19:05
1
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
72
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
63
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
267
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
694
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
325
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
506
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
353
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
357
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
366
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
378
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
365
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
360
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
411
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
459
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
398
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
410
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
473
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
451
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
468
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
441
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
533
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
523
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
433
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
614
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














