Primăria Bălți, ACUZATĂ că ar împiedica desfășurarea concertul lui Filip Kirkorov. Ilan Șor și Marina Tauber așteaptă un răspuns urgent din partea Primăriei Bălți privind organizarea, pe 5 iunie, a concertului interpretului rus
11728
La o săptămână de la anunțul președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, de a organiza pe 5 iunie, la Bălți, un concert la care va evolua renumitul interpret rus, Filip Kirkorov, Primăria municipiului nu a emis o autorizație în acest sens, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
Vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, a declarat luni dimineață, într-un live pe pagina de Facebook, că angajați din Primăria Bălți ar încerca să pună bețe în roate și să împiedice organizarea concertului. Prin urmare, Marina Tauber solicită un răspuns clar și urgent, până la ora 15:00, în ceea ce privește autorizația, pentru a începe pregătirile pentru organizarea evenimentului.
„Oamenii au fost foarte entuziasmați, emoțiile au fost pozitive la anunțul potrivit căruia interpretul rus Filip Kirkorov va evolua la Bălți și vom putea, împreună, să-i ascultăm melodiile preferate. Mai știm că bălțenii așteaptă cu nerăbdare acest eveniment, care a fost programat pentru duminică, 5 iunie. Toate cererile prealabile și toate documentele necesare pentru organizarea concertului au fost depuse la Primăria municipiului Bălți, conform cerințelor legale. Din păcate, de o săptămână așteptăm răspunsul din partea Primăriei. Am verificat și în această dimineață e-mail-urile, dar în zădar”, a declarat Marina Tauber.
Astfel, Marina Tauber le solicită angajaților Primăriei să nu încalce legislația, să nu-i lipsească pe bălțeni de bucuria de a participa la un concert la care vor evolua interpretul lor favorit și să ofere un răspuns urgent privind organizarea acestuia, până după-amiază.
„Ceea ce se întâmplă pare să aibă amprenta celor de la PAS, care, de obicei, blochează toate inițiativele, distrug și nici nu-i lasă pe alții să facă ceva în schimb. Sperăm că este vorba doar despre motive tehnice și nu altceva. Trebuie de înțeles faptul că organizarea unui astfel de concert grandios necesită timp, nu se poate de așteptat la nesfârșit. Pe această cale, le cerem repetat și insistent angajaților Primăriei municipiului Bălți, care sunt responsabili de eliberarea autorizației privind organizarea concertului, să ofere un răspuns în acest sens și toate confirmările necesare, până cel târziu ora 15:00”, a accentuat Marina Tauber.
În cazul în care răspunsul Primăriei Bălți va întârzia, Marina Tauber susține că va merge să discute personal cu angajații instituției, pentru a afla motivul tergiversării eliberării autorizației privind organizarea concertului lui Filip Kirkorov.
Reamintim că Ilan Șor a anunțat despre organizarea concertului lui Filip Kirkorov, duminica trecută, când orașul Bălți și-a sărbătorit Hramul și împlinirea a 601 ani de la prima atestare documentară. Ilan Șor a precizat că acesta este un cadou oferit de el, Marina Tauber și întreaga echipă a Partidului „ȘOR”.
01.07.2026
02:17
01.07.2026
02:05
30.06.2026
23:58
30.06.2026
21:37
30.06.2026
18:50
30.06.2026
18:03
30.06.2026
16:20
30.06.2026
15:44
30.06.2026
15:11
01.07.2026
02:17
01.07.2026
02:05
30.06.2026
23:58
30.06.2026
21:37
30.06.2026
18:50
30.06.2026
18:03
30.06.2026
16:20
30.06.2026
15:44
30.06.2026
15:22
30.06.2026
15:11
30.06.2026
14:58
30.06.2026
14:54
30.06.2026
14:52
30.06.2026
14:39
30.06.2026
14:33
30.06.2026
14:15
30.06.2026
14:02
30.06.2026
13:11
30.06.2026
11:22
30.06.2026
10:51
30.06.2026
10:13
30.06.2026
09:52
30.06.2026
08:36
30.06.2026
08:18
Negocieri tensionate la Doha: emisari americani și iranieni caută să salveze armistițiul după schimburile de atacuri
Miercuri, 1 iulie 2026: caniculă mai domoală și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Aterizare de urgență la Burgas după un fals semnal de deturnare emis de un Airbus A320 pe ruta Varșovia–Tel Aviv
Curtea Supremă a SUA îl contrazice pe Trump: jus soli rămâne în vigoare, copiii născuți din părinți aflați ilegal sau temporar în America sunt cetățeni prin naștere
















