Președintele Dodon ar putea fi iarăși „DECONECTAT” din funcție „pentru cinci MINUTE”. Când se va întâmpla acest lucru
4543
Analistul politic Anatol Țăranu salută adoptarea de urgență a proiectului de lege privind combaterea propagandei rusești din cadrul emisiunilor informative și analitice, document propus de Partidul Democrat (PD), dar este aproape sigur că președintele Igor Dodon nu va dori să promulge această lege.
„Încercarea de a diminua valorile europene, când Uniunea Europeană este prezentată ca un paradis al gay-lor, ca un paradis al desfrânării. Aceasta este acea propagandă care de fapt creează o anumită conştiinţă socială, politică în R. Moldova şi care de fapt blochează ceea ce se numeşte de fapt orientarea europeană a R. Moldova”, a declarat Anatol Ţăranu, în cadrul emisiunii „Fabrika”.
De asemenea, analistul este convins că președintele Dodon nu va dori să se conformeze voinței Parlamentului și nu va promulga această lege importantă. „Cred că dânsul nu va promulga lege și va fi nevoie să fie deconectat din funcție pentru cinci minute”, a mai adăugat Țăranu.
De menționat că șeful statului a declarat de mai multe ori că nu va semna nicio lege antirusească, inclusiv cea privind combaterea propagandei rusești, chiar dacă aceasta va duce la organizarea unui referendum privind suspendarea sa din funcție. „Chiar dacă Parlamentul o va aproba pentru a doua sau a treia oară, eu tot o voi respinge și ea nu va intra în vigoare”, a declarat anterior președintele R. Moldova.
Anterior președintele Dodon a fost suspendat din funcție, în baza unei hotărâri a Curții Constituționale, după ce a refuzat să semneze decretul de numire în funcție a ministrului Apărării, Eugen Sturza. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost cel care a exercitat funcția de șef al statului și a semnat decretul de numire în funcție a noului ministru de la Apărare.
24.04.2026
20:03
421
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
17:54
615
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
525
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
14:46
526
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
515
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
11:48
792
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
640
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
22.04.2026
10:16
1438
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
21.04.2026
18:46
1350
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
17:52
1247
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
24.04.2026
23:42
299
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
396
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
438
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
403
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
485
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
603
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
512
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
461
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
459
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
534
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
683
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
502
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
490
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
640
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
515
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
505
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
478
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
591
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
778
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
630
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
618
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
598
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
654
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
680
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
995
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40




Inapoi














