Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
2478
CHIȘINĂU – La 24 aprilie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președinților Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ale fostului Partid Politic „Șor”, pentru complicitate la acceptarea, cu bună-știință, a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu suspendare, pe un termen de probă de 3 ani, în privința președintei Oficiului Teritorial Ungheni. Totodată, din contul acesteia a fost dispusă confiscarea specială, în folosul statului, a contravalorii banilor utilizați sau destinați pentru săvârșirea infracțiunii, în sumă de 3 213 901,98 lei.
Președintele Oficiului Teritorial Rezina a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar restul de 2 ani – cu suspendare, pe o perioadă de probațiune de 2 ani. În cazul acestuia, măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” a fost înlocuită cu „arestarea preventivă”. El a fost anunțat în căutare. Din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea specială, în folosul statului, a contravalorii banilor utilizați sau destinați pentru săvârșirea infracțiunii, în sumă de 1 932 830,04 lei.
Ambii inculpați au fost privați, pentru o perioadă de 5 ani, de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice. Sechestrul aplicat pe bunurile acestora a fost menținut de instanță.
Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpații, care activau în calitate de președinți ai Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ale fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la 23.01.2024), cunoșteau că partidul era finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Cu toate acestea, împreună cu alți membri ai formațiunii, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale.
Astfel, inculpații ar fi acceptat, prin complicitate și în mod conștient, primirea unor mijloace bănești în sumă de peste 5,1 milioane de lei, bani proveniți din activități ilegale. Aceste sume au fost utilizate pentru finanțarea activităților partidului, inclusiv pentru organizarea protestelor și remunerarea participanților, urmărindu-se influențarea proceselor politice din Republica Moldova și obținerea puterii prin mijloace ilegale.
Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința pronunțată de instanță.
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















