Președintele „dat de Dumnezeu”, Igor Dodon, se OPUNE ca alegerile în circumscripții să aibă loc în două tururi. A anunțat în PREMIERĂ că viitoarele alegeri ar putea avea loc în baza sistemului PROPORȚIONAL
5704
Președintele Igor Dodon, care susține că mandatul de șef al statului i-a fost dat de Dumnezeu, așa i-ar fi spus Patriarhul Kiril, este împotrivă ca cei 51 de deputați, care urmează să fie aleși în cadrul circumscripțiilor uninominale, să fie aleși în două tururi. Mai mult, Dodon spune că, dacă reprezentanții Partidului Democrat (PD) vor face această schimbare în legislația electorală, atunci va veni cu inițiativa ca alegerile parlamentare din 2018 să aibă loc în baza sistemului proporțional.
„Eu nu voi deschide toate cărțile, dar din partea lor poți să te aștepți la orice. Ei pot să schimbe regulile de joc în timpul jocului și să facă diferite interpretări prin intermediul Curții Constituționale. Dacă vor dori să facă aceste schimbări prin Parlament, va dura, iar eu voi nu voi semna aceste legi. Aprobarea repetată durează undeva 30 de zile, iar recomandările europenilor spun foarte clar că regulile nu pot fi schimbate cu un an înainte de alegeri. Totuși, europenii au mai închis ochii anterior la unele fapte similare, dacă ne amintim de referendumul din 2010”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni moderate de Iurie Roșca la postul NTV Moldova.
Dacă actuala majoritatea va încerca să modifice legislația electorală, astfel încât deputații în circumscripții să fie aleși în două tururi, atunci socialiștii vor părăsi toate comisiile de creare a circumscripțiilor, iar viitoarele alegeri „nu vor avea legitimitate”.
„Ei ar putea să facă aceste modificări, dar eu vă spun în premieră că socialiștii vor ieși din comisiile de creare a circumscripțiilor și vor anunța că pun sub semnul întrebării legitimitatea următoarelor alegeri parlamentare. Dacă o să se depășească anumite limite, atunci președintele va ieși cu o inițiativă legislativă ca alegerile în baza sistemului mixt să nu aibă loc în 2018, dar în 2022. Și argumentul ar fi că societatea nu este pregătită pentru asta. Socialiștii au în sondaje 50% și vor pune sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor. Și partidele de drepta, cel mai probabil, nu vor participa la scrutin, iar partidul de guvernământ va fi într-o situație deloc ușoară”, a subliniat șeful statului.
Acesta a mai dezvăluit că și așa sunt foarte multe suspiciuni în legătură cu aprobarea sistemului mixt, iar dacă și socialiștii vor spune că alegerile nu au legitimitate, atunci „e grav de tot”.
„Și așa sunt suspiciuni… Am discutat ieri cu europenii referitor la legitimitatea următoarelor alegeri. Fiecare element din procedura de implementare a sistemului mixt este foarte importantă. Dacă vor fi suspiciuni suplimentare, de exemplu dacă socialiștii vor părăsi comisiile, atunci guvernării îi va fi foarte dificil”, a conchis Igor Dodon.
Amintim că sistemul mixt a fost aprobat cu voturile a 74 de deputați democrați, socialiști și popular-europeni.
1045
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
1122
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
1139
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1633
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1447
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1283
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1802
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1318
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1612
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2771
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
16.02.2026
06:47
170
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
429
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
575
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
718
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
643
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
655
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1008
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1589
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
596
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
638
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1312
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
598
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
650
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
697
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
653
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
663
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1158
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
737
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
914
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
1002
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
933
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
776
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
931
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
979
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
1035
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














