Președintele Chinei i-a scris lui Kim Jong-un: „Tovarășe președinte..”
2734
sursa: google.ro Președintele chinez Xi Jinping a adresat, într-un demers foarte rar, un mesaj liderului nord-coreean Kim Jong-Un, informa joi agenția nord-coreeană KCNA, preluată de AFP, potrivit Agerpres.
Acest mesaj constituie probabil un semnal de încălzire a relațiilor dintre cele două țări vecine, comentează France Presse. Relațiile dintre cele două țări s-au degradat din cauza ambițiilor nucleare ale Phenianului, în condițiile în care Beijingul este de multă vreme un aliat și un binefăcător economic al Coreei de Nord.
Mesajul lui Xi, datat miercuri, răspunde unui mesaj de felicitare care i-a fost trimis de Kim Jong-Un la sfârșitul lui octombrie, după ce Xi Jinping a fost reales în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC).
„Doresc ca în această nouă situație, partea chineză să facă eforturi față de partea nord-coreeană, pentru a promova relațiile dintre cele două părți și cele două țări la un nivel de echilibru și stabilitate durabile”, a notat președintele chinez, adresându-se lui Kim cu apelativul „tovarăș președinte”.
În mesajul său, liderul nord-coreean a adresat „sincere felicitări” președintelui chinez, exprimându-și speranța că relațiile se vor dezvolta „în interesul popoarelor celor două țări”.
Ultima dată, KCNA a informat în legătură cu un mesaj al lui Xi din iulie 2016.
Potrivit analiștilor, astfel de schimburi de mesaje între liderii actuali ai celor două țări au devenit foarte rare. În trecut, Beijingul și Phenianul obișnuiau să-și trimită felicitări cu prilejul unor aniversări importante.
În opinia profesorului Yang Moo-Jin de la Universitatea de studii sud-coreene de la Seul, acest cel mai recent schimb de mesaje arată că există și de o parte și de alta dorința de a îmbunătăți relațiile.
„Faptul că ei fac un schimb rapid de mesaje și anunță acest lucru are o semnificație simbolică”, explică analistul pentru AFP.
„Dacă mesajele ar fi fost mai personale, ne-am fi putut aștepta la o dezghețare mai rapidă (a relațiilor). Însă deocamdată aceasta arată că cele două părți sunt de acord asupra necesității de a-și îmbunătăți relațiile”, conchide el.
Sursa: agerpres.ro
16.11.2020
14:32
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
25.01.2019
08:30
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
17.01.2019
13:25
17.01.2019
08:30
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















