Președinte ales direct de popor: TREI luni la dispoziție pentru a aduna semnăturile necesare organizării referendumului
1149
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, ieri, grupul de inițiativăpentru desfășurarea referendumului republican privind modificarea Constituției astfel încât președintele R. Moldova să poată fi ales prin vot direct.
Potrivit hotărârii CEC, grupul de inițiativă, în număr de 775 de persoane, are trei luni la dispoziție pentru a colecta semnăturile susținătorilor referendumului republican constituțional de modificare și completare a Constituției Republicii Moldova.
Cele 775 de persoane urmează să adune câte cel puțin 20 de mii de semnături de la locuitorii a jumătate din numărul unităților administrative de nivelul întâi , adică din cele 35 de raioane.
CEC a aprobat și Regulamentul cu privire la activitatea grupului de inițiativă privind desfășurarea referendumului republican. Actul stabilește documentele necesare pentru înregistrarea grupului de inițiativă, condițiile de activitate a acestuia, modul de susținere financiară a campaniei de inițiere a referendumului, precum și procedura de prezentare a rapoartelor financiare asupra veniturilor și cheltuielilor.
Amintim că, pe 10 noiembrie, Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv inițiativei civice a Platformei „Demnitate și Adevăr” pentru modificarea Constituției șia obligat Parlamentul să stabilească neîntârziat data organizării referendumului și să aloce mijloacele financiare necesare pentru petrecerea plebiscitului după adoptarea de către Comisia Electorală Centrală a hotărârii cu privire la iniţierea referendumului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















