Preşedinta Universităţii Harvard demisionează în urma polemicilor legate de plagiat şi antisemitism
1019
Rectorul prestigioasei universităţi americane Harvard, Claudine Gay, a anunţat marţi că demisionează, în urma acuzaţiilor de plagiat şi unei audieri tensionate în Congresul american pe tema combaterii antisemitismului în campusurile universitare, audiere desfăşurată în contextul tensionat al războiului din Fâşia Gaza, transmite France Presse, citată de Agerpres.
,,Cu inima grea, dar cu o dragoste profundă pentru Harvard, vă scriu pentru a vă anunţa că voi părăsi postul de preşedintă" a Universităţii Harvard, a notat Claudine Gay în scrisoarea de demisie publicată marţi.
În vârstă de 53 de ani, această profesoară de ştiinţe politice, devenită în luna iulie prima preşedintă de culoare a universităţii Harvard, a fost în ultimele săptămâni sub focul criticilor.
Ea a fost vizată de acuzaţii de plagiat legate de lucrările sale academice, acuzaţii evidenţiate de un website conservator, şi de criticile primite în urma răspunsurilor pe care în timpul unei audieri în Congres pe tema combaterii antisemitismului în campusurile universitare le-a dat parlamentarei republicane Elise Stefanik, care a asimilat apelurile unor studenţi la "Intifada" cu incitarea la "un genocid împotriva evreilor în Israel şi în lume".
Întrebată, de exemplu, dacă astfel de îndemne încalcă normele universitare, Claudine Gay a răspuns că aceasta "depinde de context", ceea ce a generat controverse.
,,A fost complicat pentru mine să văd că planează îndoiala asupra planurilor mele de a face faţă urii şi de a respecta rigoarea academică (...) şi înfricoşător să fiu ţinta atacurilor personale şi ameninţărilor legate de rasism", a explicat Claudine Gay în scrisoarea de demisie.
Peste 70 de congresmeni, printre care doi democraţi, plus foşti studenţi şi donatori de renume, i-au cerut să părăsească postul de rector al universităţii. Totuşi, ea a fost sprijinită de comunitatea academică, astfel că a reuşit la jumătatea lunii trecute să-şi păstreze acest post la care acum în final a renunţat.
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european
















