Președinta Maia Sandu i-a rugat pe premierii Belgiei și Irlandei să susțină, la reuniunea Consiliului European, decizia de a deschide negocierile de aderare la UE cu R. Moldova
1467
Președinta Maia Sandu i-a rugat pe prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo, și pecel al Irlandei, Leo Varadkar, să susțină decizia de inițiere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova, care urmează să fie luată la reuniunea Consiliului European, programată pentru perioada 14 - 15 decembrie curent.
Îndemnul le-a fost transmis liderilor belgian și irlandez luni, în cadrul unor discuții telefonice.
Președinția transmite că subiectul principal al discuțiilor a fost progresul Republicii Moldova în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
„Șefa statului a vorbit despre eforturile consistente ale R. Moldova în realizarea reformelor necesare pentru modernizarea republicii și avansarea pe calea europeană. Președinta a evidențiat progrese semnificative în îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, reflectate și în raportul Comisiei din 8 noiembrie”, arată Președinția.
Aceeași sursă precizează că, până la reuniunea Consiliului European, președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vor purta discuții cu oficialii de nivel înalt ai tuturor statelor membre UE pentru a promova importanța lansării negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
16.11.2026
00:22
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
16.11.2026
00:22
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european
















