Președinta Adunării Naționale a Sloveniei, la Chișinău: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”
1343
Captură video Slovenia, cu o experiență de peste 20 de ani ca membru al Uniunii Europene, va oferi sprijin Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Președintele Parlamentului Igor Grosu și Președinta Adunării Naționale a Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič, au subliniat, în cadrul unei conferințe de presă comune, importanța cooperării dintre cele două state, în special în contextul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, transmite Radio Chișinău.
Discuțiile dintre șefii de parlamente din cele două țări au vizat reforma justiției și provocările în domeniul securității energetice din Rep. Moldova, precum și evoluțiile mediului de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina.
Chișinăul contează pe sprijinul și asistența Sloveniei în procesul de negociere privind aderarea Rep. Moldova la Uniunea Europeană, a declarat șeful Legislativului Igor Grosu.
„Slovenia, care are o experiență de peste 20 de ani ca membru al UE, este un exemplu pentru noi. Foarte mult contăm pe experiența și sfaturile în procesul de negociere. Am convenit să intensificăm cooperarea la nivel de Parlament, indiferent dacă vorbim de grupurile de prietenie, comisiile permanente sau alte lucruri, inclusiv pe dimensiunea Executivului”, a spus Igor Grosu.
Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă și Balcanii de Vest, Rep. Moldova și Ucraina, state care împărtășesc aceleași valori fundamentale și fără de care acest proces nu ar fi complet, a spus președinta Adunării Naționale a Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič.
„Suntem aici pentru a vă oferi o mână de ajutor. Mă bucur că ați acceptat vizita și ajutorul domnului Janez Potočnik (Iānis Potocinic), expert sloven, fost comisar al UE și negociator-șef pentru Slovenia, care cunoaște foarte bine procesul de integrare europeană. Doamna Marta Kos din Slovenia este actualmente comisar pentru extindere al Uniunii Europene, așa că suntem aici pentru a vă ajuta să deveniți membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și sperăm că acest proces să se încheie cât mai curând”, a menționat Urška Klakočar Zupančič.
Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a mai menționat la Chișinău că autoritățile de la Ljubljana susțin Ucraina prin ajutor umanitar, inclusiv prin asistență pentru reabilitarea victimelor războiului.
Aceasta este prima vizită în Rep. Moldova a unui președinte de parlament al Sloveniei în cei 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-slovene.
28
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
26.03.2026
08:28
139
Horoscopul zilei 26.03.2026
259
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
406
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
443
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
451
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
459
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
485
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
572
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4047
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
509
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
26.03.2026
08:28
0
Horoscopul zilei 26.03.2026
238
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
393
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
434
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
443
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
449
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
470
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
566
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
3933
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
502
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
541
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
557
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
816
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
556
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
560
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
582
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
581
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
713
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1000
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
608
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
657
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1099
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
640
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1662
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
706
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














