Premierul Natalia Gavrilița recunoaște că Federația Rusă a pus condiții politice în procesul de negocieri privind semnarea unui nou contract de furnizare a gazelor naturale către R. Moldova: „Rețeta succesului este să ai prieteni buni”
2813
Premierul Natalia Gavrilița confirmă faptul că reprezentanții Federației Ruse au înaintat condiții politice R. Moldova în procesul de negocieri privind semnarea unui nou contract de furnizare a gazelor naturale către republica noastră, în perioada când „Gazprom” a redus cu 35% livrările de gaze și a săltat prețul la 790 de dolari pentru mia de metri cubi, în octombrie.
„Am avut această surpriză când, peste noapte, a fost schimbat prețul și am primit volume insuficiente pentru a acoperi cererea din luna octombrie. Am stat ferm pe poziții. Am făcut tot ce era nevoie ca să arătăm că putem accesa gaze din surse alternative. Da, la un preț înalt în acele zile, dar ne-au permis să nu înghețăm. Am fost fermi în perioada negocierilor în neacceptarea unor condiționalități politice”, a declarat oficialul de la Chișinău într-un interviu pentru Pro TV de la București.
Rugată să detalieze despre ce discuții politice a fost vorba, premierul a precizat că negociatorii de la Chișinău au făcut tot posibilul să mențănă discuția „în domeniul economic”.
„Au existat și discuții politice. Am spus foarte ferm că scopul Guvernului de la Chișinău a fost să menținem discuția în domeniul economic și comercial. Am găsit un punct de intersecție pe auditarea datoriilor. Trebuie să vedem cum facem cu separarea între MoldovaGaz și MoldovaTransgaz. (...) Bine, aș vrea să nu discutăm despre aceste condiționalități (politice - n.r.). Ele au apărut în procesul de negocieri, noi le-am discutat. Guvernul de la Chișinău și-a spus poziția. Vreau să vă menționez că niciodată negocierile unor contracte pe gaze naturale nu au fost atât de transparente și vizibile în public. Noi trebuie să menținem o politică externă pragmatică orientată spre beneficiul cetățenilor noștri. Cred că sunt niște lucruri pe care ar trebui să le lăsăm în urmă și să vedem cum putem îmbunătăți lucrurile pe viitor”, a răspuns prim-ministrul.
CITIȚI și Andrei Spînu nu regretă niciun punct din CONTRACTUL cu „Gazprom”: „Sunt cu inima împăcată. Avem timp să ne ocupăm de DEZVOLTAREA sectorului energetic, care a fost IGNORAT de guvernele precedente"
În cadrul aceluiași interviu, Natalia Gavrilița a declarat că datoria de 7,5 miliarde de dolari a Transnistriei pentru gaze trebuie tranșată într-un arbitraj internațional: „Este o datorie care s-a format din cauza deciziilor Gazpromului și nu pot fi datorii care să fie plătite de Guvernul Republicii Moldova”.
Întrebată cum a reușit R. Moldova, o republică mică, să negocieze pe picior de egalitate cu Gazprom și să-și impună niște condiții, premierul a răspuns că „rețeta succesului este să ai prieteni buni și să fii consecvent în procesul de negocieri”.
„Când am văzut situația la începutul lui octombrie, am discutat cu toți prietenii Moldovei. În primul rând România, țările membre UE, Polonia, Germania. Am discutat cu instituțiile europene. Ucraina ne-a ajutat foarte mult. Vecinii ne-au ajutat foarte mult. Am avut volume de gaze naturale care au intrat în rețea pentru menținerea presiunii din România și din Ucraina. Pentru aceste țări volumele au fost mici, pentru noi au avut însemnătate mare. Am avut și expertiză din partea UE. Experții ne-au ajutat să înțelegem situația și să construim capacități pe piața Spot. În 2-3 săptămâni a trebuit să învățăm și să creăm reguli necesare ca să cumpărăm gaze naturale prin traderi și am făcut asta 5 zile. Am găsit și resurse financiare”, a afirmat Natalia Gavrilița.
Premierul a adăugat că România a fost alături de Republica Moldova pe parcursul crizei energetice: „A fost un prieten adevărat care se cunoaște la nevoie și ne-a ajutat cu un volum mic, dar importat de 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale”.
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
















