Premierul Maia Sandu despre Adunarea Generală a Judecătorilor: „Unele forțe speră să poată opri CURĂȚAREA justiției”
2428
„Cea mai mare provocare pentru acest guvern este să redea cetățenilor încrederea în propria lor țară și mai ales în justiție. Chiar acum, în timp ce discutăm, are loc adunarea extraordinară a judecătorilor, prin care unele forțe speră să poată opri curățarea justiției. În această reformă avem susținerea cetățenilor. O vom continua, pentru că nimeni nu se poate opune unei țări întregi”.
Declarația a fost făcută astăzi de premierul Maia Sandu la întâlnirea pe care a avut-o cu delegația Grupului de prietenie Franța-Moldova, din cadrul Adunării Naționale a Republicii Franceze.
Un comunicat de presă al Guvernului transmite că, la întrevedere, premierul și-a exprimat condoleanțele în legătură cu trecerea în neființă a fostului președinte Jacques Chirac.
Jean-Michel Mis, președintele Grupului de prietenie Franța-Moldova, a menţionat căR. Moldova poate conta pe suportul deputaților francezi, nu doar în cadrul Adunării Naționale, ci și în cadrul altor foruri europene, cum ar fi Consiliul Europei.
Părțile au abordat mai multe aspecte ale colaborării moldo-franceze, printre care recunoașterea permiselor de conducere, oportunitățile de investiții în R. Moldova, securitatea regională, colaborarea culturală și lingvistică. Domeniile de interes ale economiei moldovenești, în viziunea deputaților francezi, sunt exportul produselor agricole, energia solară și eoliană, infrastructura drumurilor și a căilor ferate.
„Acordul de Asociere cu UE stă la baza activității acestui Guvern. Suntem bucuroși că Franța și-a exprimat interesul de a investi în proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul Chişinău-Ungheni și în alte proiecte de infrastructură menite să conecteze R. Moldova la spaţiul european”, le-a mai spus Maia Sandu oaspeților francezi.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















