00:25:55 26.02.2026
Stiri

Premierul Gavrilița: Reforma administrativ-teritorială NU este prioritatea Guvernului, iar raioanele vor exista în continuare

Actualitate 19.11.2021 09:25 Vizualizări2867
Premierul Gavrilița: Reforma administrativ-teritorială NU este prioritatea Guvernului, iar raioanele vor exista în continuare

Reforma administrativ-teritorială a Republicii Moldova nu se află printre priorităţile actualului Guvern, iar raioanele vor exista încă cel puţin patru ani.

Prim-ministrul Natalia Gavriliţa afirmă că, la momentul actual, Executivul are alte teme mai prioritare, inclusiv investițiile în dezvoltarea localităţilor prin programul „Satul European”.

„Aceasta nu a fost o temă prioritară în alegeri şi, pe moment, Guvernul consideră că sunt teme mai prioritare. În primul rând, este vorba despre creşterea venitului cetăţenilor, este vorba despre crearea locurilor de muncă, este vorba despre aceste investiţii în infrastructură, inclusiv în infrastructura localităţilor. Vom veni şi cu ştiri bune referitor la banii care vor merge direct în localităţi pentru infrastructura drumurilor. Vorbim şi despre programul „Satul european”, despre investiţiile locale şi în infrastructura locală şi suntem în discuţie cu mulţi donatori şi parteneri de dezvoltare care au proiecte în Republica Moldova şi încercăm să orientăm aceste resurse anume la proiectele din localităţi”, a declarat premierul Natalia Gavriliţa la TVR Moldova.

Deputatul majorităţii parlamentare, Vladimir Bolea, a declarat anterior în cadrul unei ediţii „Punctul pe AZi” că au fost elaborate şi dezvoltate câteva strategii cu formarea a trei regiuni: nord, centru, sud, cu micşorarea numărului de primării, iar în 2022 va începe un proces de elaborare a acestei strategii cu implicarea întregii societăţi.

Bolea a precizat atunci că „această reformă e cerută absolut peste tot”: „Raioanele sunt o temă absolut depăşită”.

Vedeți VIDEO AICI

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.18 1 USD 17.12 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte