Premieră // Labirintul anticorupţie la Chişinău şi Cahul
4042
Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia (APD) din România, lansează, în premieră, la Chişinău şi Cahul, Labirintului Anticorupţie.
Labirintul Anticorupţie este o construcţie inedită, montată în aer liber, care va oferi cetăţenilor ocazia să se informeze despre corupţie şi despre modalităţile de sesizare a faptele de corupţie.
Astfel, labirintul va fi instalat în Chişinău pe 30 august, în Scuarul Catedralei „Nașterea Domnului”, iar la Cahul - pe 31 august, în piaţa oraşului, începând cuora 11:00.
Labirintul Anticorupţie este una din acţiunile proiectului moldo-roman „Plăteşte zero pentru ceea ce ţi se cuvine”, iniţiat în anul 2013 de către Asociaţia Pro Democraţia (APD) din România.
În R. Moldova, evenimentul este organizat în premieră de către CNA, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel, a partenerilor de proiect - Ministerul Tineretului şi Sportului şi Transparency International, şi cu suportul Asociaţiei Pro Democraţia (APD) din România.
31.03.2017
17:30
2115
Lista NEAGRĂ a companiilor care dau mită sau fac evaziune
29.03.2017
08:31
2925
Se anunţă MANIFESTAŢIE la ambasada Rusiei din Bucureşti. Care este motivul…
17.02.2017
17:30
2523
Românii i-au INSPIRAT pe francezi, care vor participa la un protest anticorupţie la Paris: REZISTĂM!
28.02.2016
10:00
6530
Grădinițele din Chișinău, scoase la vânzare
28.06.2015
10:00
5333
Pagube de MILIOANE la Consiliul Concurenței
16.05.2015
10:50
4573
Inițiativa curajoasă a Guvernului! Vom avea două instituții ANTICORUPȚIE noi
28.03.2015
09:15
8851
DETALII // SCHEMA de la MAI și DEMISIA de „onoare” a lui Bodrug
27.03.2015
09:43
3201
Chișinău // A prejudiciat statul cu MILIOANE de lei
25.01.2015
10:00
5332
VERDICTUL justiţiei moldoveneşti: Un polițist și un șomer, cei mai corupți moldoveni!
03.01.2015
10:00
5605
„Erorile” de MILIOANE ale judecătorilor
02.01.2015
10:00
4765
INTERVIU // „Jumătate din funcționari sunt predispuși la acte de corupție”
05.04.2014
12:10
4471
Cum sunt deturnare ajutoarele umanitare
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














