Povești de dragoste // „Viața asta-i scurtă tare...”

Cuvintele acestui cântec mi-au amintit de tinerețe, de prima dragoste. Parcă a fost mai ieri.

Eram prietenă cu Victor, colegul meu de facultate, care fusese întemnițat din motive politice. Participase la demonstrațiile studențești din ani ’67-’68 ai secolului trecut. Apropo, de ce în zilele noastre istoricii nu elucidează adevărul despre acele evenimente care au distrus multe vieți omenești?

Într-una din seri, prietenii îl implorau pe Victor să povestească despre viața sa din închisoare, iar el încerca să se eschiveze, spunând că asta nu poate fi povestit. Prietena mea i-a reproșat că mie mi-a povestit despre suferințele de acolo. Atunci, el a zis că aceste lucruri se povestesc doar o dată în viață - celui mai apropiat om.

Eu... am înmărmurit. Aceasta a fost cea mai fericită zi din viața mea – băiatul pe care îl iubeam mi-a făcut o declarație de dragoste în public.

Însă n-a fost să fie. Acea „prietenă” mi-a furat dragostea chiar de sub nas. L-a sedus pe Victor, ajungând cu el în pat. Evenimentele au derulat groaznic.

Mila lui Dumnezeu a fost să mănânc niște pește afumat în ziua următoare, să mă simt rău și să ajung la Urgență. Acolo mi-au făcut spălături la stomac, dar totuși am stat în comă câteva zile. Medicii mi-au spus mai târziu că era cât pe ce să mor, deoarece nu peștele a fost motivul otrăvirii, ci îngurgitasem mercur viu. Mi-am reamintit fiecare clipă și am înțeles cine îmi dorea moartea.

Victor a trebuit să se căsătorească cu fata aceea, deoarece se considera că profitase de ea. Deși n-o iubea, nu a avut încotro. În timpul Uniunii Sovietice asta era grav, mai cu seamă că era fost întemnițat.