Povestea tânărului orfan care a SALVAT viața unei fetițe cu leucemie
2128
Sursa: digi24.ro Un tânăr de 28 de ani din Oradea este eroul unei copile care până de curând s-a luptat cu leucemia. Bărbatul a fost de acord să doneze celule stem, când a aflat că viaţa unei fetiţe depinde de el. Transplantul a reuşit, iar medicii i-au salvat pacientei viaţa. Este cel de-al zecelea român care donează celule stem, de la înfiinţarea registrului naţional, în 2009.
Pe Attila l-am găsit la Centrul de Transfuzii din Oradea. A făcut un gest simplu, dar a reuşit să salveze o viaţă. Povestea a început anul trecut, când Attila a ajuns la centrul de transfuzii să doneze sânge pentru o colegă de serviciu. Acolo a aflat că poate să facă chiar mai mult de atât.
„Automat m-am înscris în baza de date pentru celule stem. Ca să pot ajuta oamenii care au nevoie... pentru leucemie,” povestește Attila Truszkai, donator de celule stem.
La începutul acestei luni a aflat că este compatibil cu o fetiţă care se luptă să trăiască. Nu a stat pe gânduri şi a făcut imediat toate investigaţiile şi tratamentele pentru transplant. Compatibilitatea dintre el şi copilă a fost de 90 %.
„Eu am copilărit la casa de copii şi voiam să fac gestul acesta. Știu ce înseamnă când părinţii văd copiii în suferinţă,” adaugă Attila Truszkai.
Attila a devenit astfel al zecelea român şi al doilea bihorean donator de celule stem. În registrul naţional al donatorilor sunt înscrise 40.000 de persoane. 7.000 dintre ele sunt din Bihor.
„Foarte rar se găsesc astfel de pacienţi: 1 la 500.000 e probabilitatea de a fi găsiţi compatibili. 150 de pacienţi aşteaptă un donator compatibil în prezent”, spune Beatrice Leahu, psiholog, Centrul Transfuzie Sanguină Oradea.
Registrul donatorilor din România e în legătură cu cele internaţionale, astfel că, în caz de urgenţă, sunt căutaţi donatori compatibili în toată Europa.
„Aducând celule de la un donator care este compatibil cu pacientul, acestea au capacitatea să înlocuiască, să refacă sângele”, precizează Aurora Dragomirişteanu, director general Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
„Celulele stem hematopoietice, care sunt celule din sânge, vindecă 90% din persoanele ce suferă de boli canceroase ale sângelui. Este fantastic ce pot face, vindecă persoana, este o minune”, explică Beatrice Leahu, psiholog, Centrul Transfuzie Sanguină Oradea.
Potrivit regulilor registrului, donatorul şi primitorul nu se vor cunoaşte niciodată. De multe ori, însă, pacienţii găsesc o modalitate de a-şi exprima recunoştinţa.
„Trăim, sperăm, visăm, iubim şi zâmbim. Şi asta pentru că unii dintre voi ne-aţi ajutat prin simplul gest de a vă înscrie în acest registru. Mulţumesc! Cu prietenie, un fost pacient. Nora Chifor”, spune Nora Chifor, fost pacient.
De când funcţionează registrul, în România au fost făcute 130 de transplanturi de celule stem hematopoietice. 120 dintre ele s-au făcut cu celule stem primite de la donatori compatibili din alte state europene.
Sursa: digi24.ro
24.01.2019
19:30
4058
Reguli pentru un tată de fetiţă
19.01.2019
12:49
3461
FOTO // Boala rară care i-a desfigurat fața unei fetițe
18.01.2019
18:04
3911
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
10:01
3957
VIDEO // O fetiță de 10 ani din România a ajuns în finala „Suedezii au talent“. A cucerit juriul cu vocea sa!
15.01.2019
14:19
2867
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
12.01.2019
08:50
3067
Fetița care a devenit model înainte de a împlini un an
11.01.2019
19:30
3885
Motivul CUTREMURĂTOR pentru care o fetiță de zece ani s-a sinucis
12.12.2018
18:30
2042
„Un paradox al progresului social” // Un mediu supra-steril ar putea provoca declanșarea unei boli grave la copii
07.12.2018
16:19
2480
GEST impresionant făcut de o fetiță pentru a-și ajuta colegul cu autism!
21.11.2018
07:30
8725
VIDEO // Fetița care a CUCERIT lumea „prostindu-se“ la telefon
19.11.2018
17:03
3926
Remarcabila poveste a fetiței evreice ce a fost PRIETENA lui Adolf Hitler
07.08.2018
16:04
2621
GALERIE FOTO // Coșmarul unei fetițe: două mâini îi atârnă din abdomen
414
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
418
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
493
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
526
Horoscopul zilei 29.03.2026
664
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
679
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
676
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
834
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
712
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
795
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
845
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
752
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
827
Horoscopul zilei 28.03.2026
926
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1038
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
885
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
986
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
964
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1002
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
962
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
919
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1008
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
840
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
834
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
961
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














