Poroșenko are o NOUĂ ÎNȚELEGERE cu Putin
1178
captura
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko au convenit să continue dialogul în vederea instaurării păcii în estul Ucrainei, a anunţat luni Kremlinul, citat de AFP.
În cursul convorbirii, cei doi lideri au discutat despre „acţiunile pentru facilitarea unei rezolvări paşnice a situaţiei din sud-estul Ucrainei" şi „dialogul va continua", a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat publicat luni, fără alte detalii.
Sâmbătă, cei doi şefi de stat au discutat, de asemenea prin telefon, şi au conchis că armistiţiul semnat vineri între armata de la Kiev şi separatiştii proruşi este „în general respectat".
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a mers luni la Mariupol, un port strategic din estul Ucrainei, unde a declarat că acest conflict este imposibil de câştigat „doar prin mijloace militare" şi a cerut o retragere a trupelor ruse.
El a anunţat, de asemenea, că autorităţile ucrainene au reuşit să elibereze 1 200 de persoane capturate de rebeli. De la începutul armistiţiului cu rebelii, vineri seara, „am reuşit să eliberăm 1 200 dintre prizonierii noştri", a declarat şeful statului, citat de agenţia Interfax Ucraina, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb de prizonieri cu rebelii, prevăzut de acordul încheiat la Minsk.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















