Popescu i-a spus lui Lavrov la Moscova că își dorește reducerea costurilor de roaming, iar șeful diplomației rusești vrea mai multă cultură și limbă rusă la Chișinău. Analist: „Rusia nu-și schimbă năravul”
2336
Rusia se conduce, în relațiile cu R. Moldova, după principiul „sau totul, sau nimic/foarte puțin”, este concluzia analistului politic Dionis Cenușă după vizita din 11 septembrie a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la Moscova.
Un comunicat de presă al diplomației de la Chișinău arată că Nicu Popescu a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre intensificarea relaţiilor comercial-economice bilaterale, problemele cu care se confruntă cetățenii moldoveni, legate în special de lipsa unui acord de protecție socială, prioritatea retragerii trupelor ruse dislocate în regiunea transnistreană, precum și relansarea dialogului privind retragerea și distrugerea munițiilor stocate în depozitul militar de la Cobasna.
Popescu i-a amintit lui Lavrov despre faptul că semnarea Acordului de Asociere RM-UE, care include şi Zona de Liber Schimb, „nu este în contradicţie” cu Zona de Liber Schimb în cadrul CSI și i-a propus reducerea costurilor de roaming între cele două state.
„Referitor la problematica reglementării transnistrene și rolul Federaţiei Ruse ca stat mediator în acest proces, ministrul moldovean de Externe a reiterat prioritatea retragerii trupelor ruse dislocate în regiunea transnistreană, prezența cărora pe teritoriul Republicii Moldova contravine principiului neutralității stipulat în Constituția republicii. Șeful diplomației moldovenești a salutat disponibilitatea Federaţiei Ruse de a relansa dialogul privind retragerea și distrugerea munițiilor stocate în depozitul militar de la Cobasna din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și a exprimat speranța ca acest subiect să fie discutat cât mai curând posibil cu toți actorii internaționali, sub egida OSCE”, cităm din comunicatul Ministerului de Externe.
De cealaltă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut la întrevederea cu Nicu Popescu mai multe „garanții” pentru limba rusă, presa de limbă rusă și libera circulație a cetățenilor ruși pe teritoriul Republicii Moldova.
„Am pus problema privind luarea măsurilor pentru protecția limbii ruse în R. Moldova. Colegii noștri au luat în considerare acest fapt, contez pe faptul că acest lucru nu va permite îngustarea artificială a spațiului pentru vorbitorii de limbă rusă și ruși în R. Moldova. Ne-am înțeles pentru a fi luate măsuri privind neîncălcarea regimului fără vize, renunțarea la măsurile restrictive față de cetățenii celor două state”, a spus Lavrov.
De asemenea, Lavrov a promis demararea procesului de casare a munițiilor de la Cobasna „peste un an” și a reiterat priorițățile Moscovei în raport cu Chișinăul, printre acestea numărându-se păstrarea statalității R. Moldova și neaderarea la blocuri militare, dar și oferirea unui „statut special” pentru Transnistria.
Analistul politic Dionis Cenușă crede că „visul Moscovei este ca factorii de decizie de la Chișinău să vorbească cu cuvintele lui Igor Dodon, Zinaidei Greceanîi și restul adepților socialișstilor”.
„Problema este în speranța guvernării non-Dodon că Rusia își poate schimba năravul. Eu mereu zic că nu. Ei nu o fac nici în raport cu puterile mari, de ce ar face-o cu o Moldovă slabă?! E o realitate geopolitică din care R. Moldova poate ieși, dacă aderă la blocuri economice și politice regionale și o face cât mai repede”, a comentat Cenușă pe Facebook.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















