Polițiștii de frontieră din nord și-au consolidat pregătirea pentru gestionarea solicitărilor de azil
226
Gestionarea corectă a solicitărilor de azil la frontiera de stat presupune cunoașterea exactă a procedurilor și respectarea standardelor de protecție internațională. În acest context, angajații Direcției regionale Nord și-au consolidat cunoștințele și deprinderile necesare pentru a reacționa corect în asemenea situații.
Sesiunea de instruire cu genericul „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale” a fost organizată în comun de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), Oficiul Avocatului Poporului (Ombudsman), Centrul de Drept al Avocaților și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu participarea AO „Ave Copiii”, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci”.
Pe parcursul activității au fost examinate mai multe subiecte importante. Printre acestea s-au numărat procedura de recepționare a cererilor de azil, principiul nereturnării, comunicarea în context de azil și protecția persoanelor vulnerabile, inclusiv a copiilor neînsoțiți.
Instruirea a urmărit să contribuie la îmbunătățirea intervențiilor angajaților în procesul de identificare și gestionare a solicitărilor de azil la frontieră. În acest context, Poliția de Frontieră își consolidează pregătirea profesională a personalului și aplicarea corectă a procedurilor, în beneficiul persoanelor care se adresează autorităților.
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
01.10.2026
13:23
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:20
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
01.10.2026
13:23
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:20
01.10.2026
13:12
01.10.2026
13:07
01.10.2026
12:48
01.10.2026
12:28
01.10.2026
12:28
01.10.2026
12:14
01.10.2026
11:49
01.10.2026
11:10
01.10.2026
11:04
01.10.2026
10:35
01.10.2026
10:21
01.10.2026
09:32
01.10.2026
09:30
01.10.2026
08:18
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















