Poezia revine la inocenţă?
1555
Cartea de debut „Return to innocence” („Reîntoarcerea la inocenţă”) de Virgil Botnaru a fost lansată la Biblioteca „Ştefan cel Mare” din capitală. Volumul a fost editat la „Casa de Pariuri Literare” din Bucureşti, în colecţia „Falanga basarabeană”, coordonată de scriitorul Dumitru Crudu.
Eros şi comparaţie
La eveniment au fost prezenţi poeţi, scriitori, profesori şi elevi de la Liceul Profesional nr.2. Postfaţa cărţii e scrisă de autorul bălţean Anatol Moraru, prezent şi el la lansare. Volumul include o dedicaţie „Pentru V., I., R. Şi toate celelalte”, indicând o tentă „erotică, sexuală, dar nu pornografică”, după cum a observat criticul literar Maria Pilchin. Prin poezia sa, Virgil Botnaru „valorifică comparaţia şi încearcă să îmbine două planuri: pe de-o parte cotidianul banal şi, pe de altă parte, metafizicul”, a remarcat criticul literar Lucia Ţurcanu.
Ironia cărţii
Volumul este alcătuit din cinci părţi, iar fiecare ciclu de poeme este intitulat cu un citat reprezentativ. Poetul Alexandru Vakulovski spune că „nu poţi vorbi despre această carte, dacă nu menţionezi umorul ei. Mie chiar şi titlul mi se pare ironic”, mai ales în contextul versurilor care nu au nicio legătură cu inocenţa: o femeie care-şi uită primul bărbat/ noaptea îşi lipeşte burta/ de pereţii odăii/ dulapul/ abia de se mai ţine pe picioare/ precum eu în copilărie/ când prietena de joacă/ îmi băga mâna în buzunarul pantalonilor/ ca într-un cuib de vrăbii/ce ascundea ouă”(XXX).
Discuţii constructive
Printre cei care au ţinut discursuri despre poemele din cartea „Return to innocence” au fost scriitorii Emilian Galaicu-Păun, Maria Şleahtiţchi, Moni Stănilă, profesorul universitar Ivan Pilchin ş.a. Interpretările, opiniile, aprecierile şi criticile au reflectat o prezentare multiaspectuală a unui debut remarcabil ce a spart gura târgului şi a intrat cu dreptul în literatură. O altă lansare a cărţii va avea loc şi la cenaclul „Republica”, pe 14 martie a.c.
Scurtă bibliografie literară
Virgil Botnaru s-a născut la 8 august 1988, în Sângerei. Este absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi cu o teză despre efectele esteticii urâtului în poezia românească din Basarabia de după ’90. În prezent, e doctorand la aceeaşi facultate. Este membru al cenaclului literar „Kontur”. A participat la două ateliere de „creative writing”. Mai este cunoscut şi prin intermediul publicaţiilor sale de poezie, proză, cronici de carte.
Victoria Bortă
12.02.2026
20:58
321
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
17:47
458
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
387
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
13:02
444
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
09:37
592
Cursuri gratuite de limba română în șapte școli din Moldova pentru integrarea a peste 500 de copii refugiați ucraineni
11.02.2026
20:59
633
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
17:54
765
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
772
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
16:59
688
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
15:35
790
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
13.02.2026
00:24
33
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
53
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
262
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
275
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
243
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
311
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
294
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
383
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
434
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
409
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
465
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
452
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
381
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
558
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
557
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
625
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
500
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
731
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
12.02.2026
13:07
519
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
520
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
12.02.2026
13:02
441
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
10:54
536
Ministerul Energiei prezintă agenției Fitch Ratings reformele și noile investiții care transformă sectorul energetic al Republicii Moldova
12.02.2026
10:44
669
Atac rusesc masiv lasă Odesa fără curent și apă, Kievul lovit cu rachete balistice, trei morți la Harkov
12.02.2026
10:36
581
Tâlhari trimiși după gratii la Chișinău: patru bărbați primesc până la 9 ani de închisoare
12.02.2026
10:31
776
ULTIMA ORĂ // Oamenii lui Șor, care ar fi cumpărat alegătorii la parlamentarele din 2025, reținuți de mascații de la CNA
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














