Stiri
primetv.md
Plahotniuc ar putea intra în vizorul CNI
Știri
20.05.2013
12:30
1287
1287
primetv.md
Comisia Națională de Integritate ar putea iniția un control în privința proprietăților deputatului PD Vlad Plahotniuc.
Potrivit vicedirectorului CNI, Victor Strătilă, dacă la verificarea declarației de avere pentru anul 2012 depusă de democrat se va constata că acesta și-a ascuns o parte din proprietăți, Comisia va investiga cazul.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui interviu pentru portalul „Moldova Curată”.
Precizăm că, în cel puțin două interviuri TV (unul pentru Prime TV și unul pentru Publika TV), Plahotniuc a recunoscut că deține în proprietate un avion, mai multe posturi de televiziuni, mai multe hoteluri și bănci. Cu toate acestea, în declarația de avere pentru anul 2012 acesta indică doar două apartamente, câteva garaje, trei automobile și 90% de acțiuni la „Prime Management” SRL.

Stiri relevante
25.03.2026
11:36
2216
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
18.02.2026
10:09
2462
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
06.01.2026
12:39
5064
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
31.12.2025
14:18
3335
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
15.12.2025
14:27
3158
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
30.10.2025
13:08
2714
Plahotniuc sparge tăcerea la mai bine de o lună de când a ajuns în Pușcăria nr. 13. Acesta vrea să ajungă din închisoare direct în spațiul „POLITIC” al R. Moldova
02.10.2025
11:58
3513
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
25.09.2025
16:23
1497
Recean, despre extrădarea lui Plahotniuc în CĂTUȘE: „Oricâtă bravadă ar face acum, el va rămâne un infractor ce a subjugat instituțiile și bugetul statului în interes personal și de clan”
25.09.2025
11:11
3044
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
19.09.2025
11:38
1807
DECIS // Fugarul Plahotniuc, EXTRĂDAT la Chișinău săptămâna viitoare. Ministerul Justiției din Grecia a ridicat suspendarea, la solicitarea organelor de drept din R. Moldova

Top stiri
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi